Rapidiștii refuză prima cu Steaua!** „Nea George, mai bine păstrezi banii și îți iei matale ce vrei”:)

Obicei cunoscut sezoanele trecute, promisiunea unei prime din partea lui George Copos în cazul unei victorii cu Steaua a ajuns motiv de glumă în vestiar. De ce? Suma ridicolă pe care ar fi urmat să o primească acum fiecare dintre rapidiști, aproximativ 500 de euro!

La mijlocul săptămânii ce tocmai stă să se încheie, George Copos a inițiat o discuție cu jucătorii după unul dintre antrenamentele lui Răzvan Lucescu. „Băieți, ne-am adunat aici pentru a vă comunica prima pe care am de gând să o acord pentru o victorie cu Steaua. M-am gândit la 20.000 de euro pentru toată echipa, ce ziceți?!”, au fost vorbele lui Copos. Dacă fotbaliștii lipsiți de vechime ori de experiență au ezitat să deschidă gura, veteranii au luat imediat atitudine.

„Ne rămâne mărunțiș”

„Nea George, mai bine îți păstrezi banii și îți cumperi matale ce vrei. Nu ai cum să ne dai 20.000 de euro pentru toată echipa! Ar veni cam 500 de euro de om… Plus că fiecare dintre noi dă o cotă parte pentru restul staff-ului din club – bucătari, masori, femei de serviciu -, deci n-ar mai rămâne decât niște mărunțiș. Stai liniștit că oricum vom câștiga cu Steaua. Nu banii ne motivează la un asemenea meci. Dacă tot ai vrut să faci un gest, atunci trebuia să sari și matale la «cap» cum trebuie!”. Oarecum surprins, Copos n-a mai insistat și a plecat val-vârtej din vestiar. „Nu se știe dacă era supărat sau bucuros că l-am refuzat”, au povestit amuzați mai mulți fotbaliști.

„Vasluienii au jucat pe 20.000 de euro de om”

Sursele ProSport au dezvăluit și de unde a venit reacția neașteptată a jucătorilor. „Ei au auzit că titularii Vasluiului din meciul cu Steaua (1-0) au primit fiecare câte 20.000 de euro pentru acea victorie și normal că s-au enervat când au auzit propunerea lui Copos”, au precizat apropiați ai vestiarului rapidist.


Știu că domnul Copos a discutat cu jucătorii, însă nu mi-e foarte clar la ce concluzie s-a ajuns. Cred că dumnealui v-ar putea lămuri asupra problemei
Constantin Zotta, președinte Rapid

150 de mii de euro este prima promisă de Copos pentru fiecare jucător în cazul cuceririi eventului și al calificării în grupele Champions League

25 de mii de euro ar putea primi fiecare giuleștean dacă Rapid ar câștiga campionatul

Dinamo a fost prima echipă din Liga I care a trecut la sistemul de premiere în grup. Pentru victoria de la CFR Cluj (3-2), jucătorii au împărțit 30.000 de euro

Publicat: 28 04. 2012, 10:40
Actualizat: 28 04. 2012, 11:20