Ideea lui Mircea Sandu de a reintroduce cuplajele interbucureștene din noul sezon s-a lovit de refuzul televiziunilor și al Ligii Profesioniste de Fotbal. Cele două părți au acceptat să se joace doar două etape, atunci când cele patru echipe din București se întâlnesc între ele.
Vineri, Comitetul Executiv al FRF hotărâse să se revină la cuplajele inter-bucureștene pe Național Arena, iar meciurile dintre Steaua, Dinamo, Rapid și Sportul Studențesc să se desfășoare pe noul stadion.
Pentru ca decizia Comitetului Executiv să poată fi pusă în practică, trebuia să fie schimbat țintarul Ligii I, care fusese deja stabilit pe 7 iulie. Însă, sâmbătă, Dumitru Dragomir, președintele LPF, la presiunile făcute de televiziuni, a modificat decizia Comitetului Executiv și a stabilit ca doar etapele a 16-a și a 33-a să se dispute pe Național Arena, adică: Rapid – Sportul, Dinamo – Steaua, pe 3 decembrie și returul celor două partide.
Cum se vor împărți banii? Cele patru cluburi sunt de acord să joace pe Național Arena, dar singura problemă este cum se vor împărți banii din bilete. Președintele giuleștenilor, Dinu Gheorghe, a vizitat sâmbătă stadionul și a rămas impresionat de noua arenă. „Poate cei de la FRF vor să ajute la întreținerea stadionului, acolo trebuie niște activități foarte serioase, poate vor să aducă civilizația pe stadioane. Întrebarea pentru noi e cum vom împărți banii?”, a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro. Răspunsul va fi aflat în cursul acestei săptămâni, când FRF a anunțat că va face public regulamentul pentru cuplaje.
Vom avea o întâlnire în această săptămână pentru a stabili un regulament special de organizare a cuplajelor Mircea Sandu, președinte FRF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER