Rapidiștii sunt disperați: „Noi unde jucăm la anul?”

Febra licențierii este mai mare în Liga I anul acesta, iar Rapid
nu scapă nici de această dată de emoții. Motivul: giuleștenii
trebuie să convingă comisia de la UEFA că bătrânul „Valentin
Stănescu” poate găzdui meciuri oficiale și în sezonul
2011-2012.

Aceasta este cea mai mare grijă a șefilor, care se tem că din
toamna acestui an vor trebui să-și găsească o nouă arenă. Problema
pare mai greu de rezolvat și decât cea a datoriilor către stat sau
jucători, care sunt aproape stinse. „Trebuie să pregătim dosarul
pentru martie și nu cred că vom avea probleme, pentru că nu prea
mai avem datorii. Mai trebuie să plătim 350.000 de euro către
Brașov și ceva către niște furnizori. Teama mare este legată de
stadion. De data asta nu știu dacă vom mai putea convinge pe cineva
că Giuleștiul e în regulă”, a afirmat, îngrijorat, președintele
Rapidului.

UEFA a trimis de curând cluburilor un set de condiții pe care
fiecare stadion trebuie să-l îndeplinească pentru a putea organiza
jocuri din Liga I. Iar „Valentin Stănescu” stă prost la
facilitățile pentru public, la cele pentru persoanele cu handicap,
dar și la cele legate de media. În total ar fi nevoie de 112 WC-uri
funcționale, lucru realizabil doar cu o investiție foarte mare. La
alte lipsuri mai pot fi trecute locurile speciale pentru oameni du
dizabilități, generatorul de lumină, sistemul de încălzire a
gazonului, dar și wireless-ul pentru presă.

„Național Arena este prea
scumpă. Nimeni nu-și va permite să joace acolo un sezon întreg”,
Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Publicat: 27 01. 2011, 08:18
Actualizat: 27 01. 2011, 10:29