Rapidiștii sunt obligați moral să scoată un rezultat pozitiv diseară!** Galeria din Giulești se deplasează in Olanda cu 40 de mașini: ‘Vrem să arătați aceeași dăruire’

Rapidiștii sunt obligați moral să scoată un rezultat pozitiv diseară!** Galeria din Giulești se deplasează in Olanda cu 40 de mașini: 'Vrem să arătați aceeași dăruire'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii Rapidului se află la a treia deplasare într-o singură săptămână. Meciurile cu finlandezii de la Mypa, Oțelul Galați și cel de diseară, contra celor de la Heerenveen, le-au dat bornele kilometrice peste cap ultrașilor giuleșteni, aceștia parcurgând o distanță de nu mai puțin de 11.000 de km în doar opt zile. Un gest nebunesc la prima vedere și pe care numai să fii în pielea lor îl poți înțelege. Sacrificii enorme, foarte multă oboseală, toate acestea pe cont propriu din punct de vedere financiar. Nu contează că ești om simplu sau că ai salariu 800 de lei. Dacă Rapidul joacă pe Lună contra celor de la FC Marțienii, îți iei rucsacul, steagul, fularul și te duci pe Lună. Ți-e foame? Nu contează! Mai iei o gură din sandvișul lui vecinu’ , mai împarți o țigară ca-n armată, mai faci o chetă de un pet de bere și gata drumul. Indiferent care sunt mijloacele, scopul este obligatoriu: trebuie să ajungi pe stadion, nu contează cum, pentru că băieții lui Neluțu au nevoie de susținere pentru a o băga în ațe.

400 de rapidiști pe Abe Lenstra Stadion

Pentru meciul din această seară, contra olandezilor de la Heerenveen, rapidiștii vor face deplasarea cu mașinile personale. Aproximativ 40 de mașini s-au mobilizat pentru a parcurge cei 4476 de km până în nordul Olandei și înapoi la București. Luând în calcul și faptul că la meci și-au anunțat prezența în jur de 200 de români din Olanda, Belgia, Germania sau Marea Britanie, peluza oaspete de pe Abe Lenstra Stadion va găzdui aproximativ 400 de rapidiști.

„Suporterii Rapidului parcurg peste 11.000 de kilometri într-o săptămână pentru a-și susține echipa favorită. Deplasarea la Heerenveen se va face cu mașini personale și vom fi în jur de 200 de fani ai Rapidului. Sperăm cu toții ca cei 11 jucători care vor intra pe teren în această seară să arate aceeași dăriure ca cea demonstrată de către susținătorii lor.”, a declarat pentru ProSport, liderul suporterilor rapidiști, Valentin Marincea.

Partida Heerenveen – Rapid se va disputa în această seară cu începere de la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de către postul de televiziune Digi Sport.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×