Rapidiștii zâmbesc din nou! Giuleștenii au luat banii pe aprilie și prima pentru rămânerea în Liga I

Chiar dacă au debutat cu un eșec în noul sezon al Ligii I, 1-2 la Vaslui, jucătorii Rapidului zâmbesc atunci când văd că situația din Giulești începe să se normalizeze.

Noua conducere a grupării vișinii le-a plătit marți jucătorilor restanțele salariale pe luna aprilie, în vreme ce jucătorii veniți în această vară și-au văzut și ei conturile mai pline cu 3.000 de euro, adică prima pentru rămânerea în Liga I în urma barajului cu Concordia Chiajna.

Vestea pică într-un moment-cheie pentru rapidiști, înaintea jocului cu Viitorul Constanța, care precede marele derby cu Steaua, de pe 3 august.
 

Publicat: 23 07. 2013, 20:47
Actualizat: 23 07. 2013, 20:53