Rapidul ‘a ajutat’ Steaua să se salveze de la retrogradare!** Cum au fost răsplătiți giuleștenii după acel blat :)

Steaua și Rapid vor juca în această seară pentru a spăla rușinea din partidele disputate în Europa League.

O victorie pentru oricare dintre cele două echipe ar însemna și o apropiere de liderul Dinamo, care nu a reușit decât un rezultat de egalitate pe teren propriu, scor 0-0 cu FC Brașov.

„Steaua stă nasol, i-a umilit Maccabi Haifa. Noi, rapidiștii, o ducem bine în apărare și la mijloc. Văd un meci nul, deși, cu o sclipire a lui Pancu sau a lui Herea, cred că putem să învingem.” a spus Rică Răducanu pentru Libertatea.

Fostul goalkeper al celor două adversare din această seară, a rememorat partidele de pe vremea când era jucător. El a povestit cum giuleșteneii s-au lăsat învinși pentru a salva Steaua de la retrogradare.

„Meciurile dintre Steaua și Rapid nu se jucau ca acum, să se joace tare, cu încrâncenare. Erau meciuri mai „ușoare”, noi, pe atunci, cu Dinamo aveam ce aveam. Cu Armata eram mai pe bune. Erau alte vremuri. Steaua se lupta în acel an să se salveze de la retrogradare, în timp ce noi nu mai puteam ajunge Petrolul în fruntea clasamentului. În acel joc, Dan Coe mi-a zis: „Bă, cioară, nu ieși pe centrări, că-l țin eu pe Constantin”. Nea Gică Constantin era renumit pentru jocul de cap, dar ce să comentez eu, pe atunci un pârlit, în fața lui Dan Coe? Am stat în poartă și „bum”, gol cu capul, Constantin.

Am protestat, dar Coe mi-a retezat-o scurt: „Taci, dracu’, din gură, stai în poartă!”. Am tăcut, Steaua ne-a bătut cu 3-2 și a scăpat de retrogradare. Am putea spune că un blat valora atunci cât o masă la restaurantul Berlin.” a spus Rică Răducanu pentru Libertatea.

Publicat: 24 10. 2011, 09:17
Actualizat: 24 10. 2011, 09:40