În așteptarea derby-ului cu Steaua, de săptămână viitoare, fanii Rapidului au venit să vadă cum se descură elevii lui Peseiro contra surorii mai mici a trupei din Ghencea, Gloria Buzău.
Primul mitan a debutat cu emoții pentru Andrade, irakianul Jaber a fost la un pas de deschiderea scorului, dar Bozovic s-a opus, de pe linia porții (3).
Din acel moment, Rapid a trecut la cârma partidei și a împins jocul către poarta australianului Arcaba, dar strădaniile vișiniilor nu au adus prea multe ocazii de poartă, în ciuda posesiei zdrobitoare.
Lazăr (17), Bozovic (22), sau Vella (30), au anunțat deschiderea scorului.
Proaspăt intrat în locul lui Herea, Julio Cesar a deschis balul în Giulești cu un șut din mijlocul careului (43).
Repriza a doua nu a adus avalanșa de ocazii și golurile pe care fanii giuleșteni le-ar fi așteptat, ci un joc din care nimeni nu a priceput nimic.
Aceeași posesie zdrobitoare, dar total neroditoare. Rapid a încercat în zadar să marcheze și cel de-al doilea gol, dar cea mai mare ocazie a apărut la poarta lui Andrade, atunci când Tafer a fost la un pas de a reedita performanța Gloriei în Ghencea (73).
Singurul eveniment de notat al celei de-a doua reprize a fost accidentarea gravă a fundașului Jean Prunescu, în urma unui contact cu Elinton Andrade, fază la care fundașul buzoian a ajuns la Spitalul de Urgență.
Victorie la limită și trei puncte uriașe pentru Rapid. Urmează adevăratul examen, cel cu Steaua!
Click AICI pentru a urmări comentariul LIVE TEXT al partidei!