„Rapidul a greșit clar! Indiferent de verdictul LPF, se va ajunge la Lausanne”
UPDATE Dumitru
Dragomir spune că, indiferent de hotărârea care va fi luată astăzi
de către LPF, cazul „Varga și Bălan” va ajunge la TAS, iar un
verdict final nu va fi dat foarte curânt. Președintele Ligii e
convins că Rapidul este „în culpă” și a dezvăluit că a făcut tot ce
ține de el pentru a-i convinge pe Copos și Iancu să accepte o
rejucare a partidei.
„Indiferent ce verdict vor da comisiile LPF, tot la
Lausanne se va ajunge. Eu am căutat azi să se înțeleagă Copos și
Iancu. Rapidul a greșit clar, pe documente. Dacă amândoi erau de
acord să se rejoace, atunci eram obligați să acceptăm. Pe mine nu
mă impresioneată șantajul lui Copos. I-am chemat pe Copos și Taban
la mine încercând să-i fac să înțeleagă. Ei au avut o hârtie prin
care li se recomanda să nu-i folosească pe cei doi jucători. Și
totuși au făcut-o. Rapid a venit cu o făcătură, care n-a mai fost
făcută de nimeni! Oricum, nu ar fi o coincidență ca Rapid să piardă
din nou cu 3-0 la masa verde. Acolo nu știe nimeni
meserie”, a spus Dragomir la Sport.ro.
Marian Iancu a contestat dreptul de joc al lui Varga și Bălan în
meciul Rapid-Poli. Patronul Timișoarei a depus azi contestația la
Ligă și este sigur că va obține la masa verde cele trei puncte
pierdute pe teren.
„LPF a primit în dimineața jocului o adresă de la AMF prin
care i se comunică faptul că cele două transferuri devin nule și,
în consecință, au anulat vizele de joc puse pe carnetele lui Varga
și Bălan”, declara ieri Iancu.
Dumitru Dragomir îi dă dreptate lui Iancu, însă declară că nu va
accepta ca Rapidul să piardă la „masa verde” partida pe care a
câștigat-o pe teren cu 1-0.
„Din câte am văzut eu, Rapidul este în culpă cu
transferurile lui Varga și Bălan. Atâta vreme cât eu voi fi la
Ligă, nu voi accepta însă ca o echipă să piardă cu 3-0 un meci pe
care l-a câștigat în teren. Trebuie să găsim o soluție cât mai
bună. Voi încerca să ajut Rapidul, chiar dacă se vor supăra cei de
la Timișoara. Dacă nu găsim nicio soluție, asta e… vor ajunge la
TAS”, a spus Dumitru Dragomir la TVR.
Contactat de www.sport.ro, președintele Ligii a oferit și o soluție
prin care ar putea să-i ajute pe giuleșteni: „Rapid-Poli să se
rejoace!”