Giuleștenii au mai bifat o victorie în Antalya, scor 2-1, împotriva celor de la ȚSKA Sofia, adversară care pierduse și în urmă cu câteva zile și în fața lui Dinamo cu același scor.
Răzvan Lucescu este încântat de jucătorii săi, care s-au comportat foarte bine în acest stagiu de pregătire „Am avut parte de două antrenamente foarte bune. Au fost trei zile deosebit de grele de la reîntoarcerea în Antalya. Sunt mulțumit că nu avem nicio accidentare după aceste meciuri, băieții au crescut mult în această perioadă. Atitudinea jucătorilor este cea care mă mulțumește, au mentalitate foarte bună. Decât să mergem la București și să nu aveam unde să ne antrenăm, mai bine rămânem aici. Va fi un program greu, dar am trecut printr-o astfel de perioadă și am încredere că ne vom descurca foarte bine”, a spus Răzvan Lucescu la Fanatik Show de pe Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER