Giuleștenii s-au săturat să-l mai aștepte pe Rui Duarte, care încă nu a ajuns în cantonament, și au demarat tratativele pentru Ovidiu Dănănae (25 de ani). George Copos a purtat mai multe negocieri cu Adrian Mititelu și se pare că au ajuns la un acord de transfer. „Am avut o discuție cu domnul Copos de câteva minute, dar încă nimic nu este stabilit”, a declarat patronul oltenilor, Adrian Mititelu.
Dănănae este unul dintre preferații lui Răzvan Lucescu, reușind să strângă patru selecții la echipa națională în mandatul actualului tehnician al vișiniilor. Pentru transferul fundașului craiovean, rapidiștii vor plăti 300.000 de euro, plus 30% dintr-o eventuală revânzare a jucătorului. Surse apropiate celor două cluburi susțin că afacerea se va parafa în această săptămână.
Duarte pleacă la Guimaraes Banii pe care giuleștenii îi vor plăti pentru Dănănae vin din transferul lui Rui Duarte la Vitoria Guimaraes. Portughezul vrea să plece de la Rapid, iar gruparea lusitană este gata să achite suma pe care bucureștenii au plătit-o la FC Brașov, adică 300.000 de euro. Pentru a rezolva mai repede problema, Duarte va merge în cantonamentul din Austria pentru a discuta cu Dinu Gheorghe și cu Răzvan Lucescu detaliile rezilierii contractului.
100 de meciuri a jucat Ovidiu Dănănae pentru Universitatea Craiova în 5 sezoane
12 mii de euro este salariul lui Dănănae la gruparea alb-albastră
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER