Rapidul revine în Giulești!** Pe Bune! Detaliile întoarcerii „acasă”
După ce s-a opus revenirii în Giulești de fiecare dată când actele cu CS Rapid erau aproape semnate, George Copos s-a răzgândit din nou. Șocat de reacția fanilor de la jocul cu FC Brașov, când a fost înjurat tot meciul, patronul l-a trimis pe Dinu Gheorghe să semneze actele cu CS Rapid și se pare că de data aceasta Rapid chiar va reveni acasă.
George Copos nu vrea să retrăiască momentele când era asaltat de sute de fani care îi redecorau gardurile casei cu graffiti și nici să audă din nou injuriile care în trecut îl goneau din tribune la meciurile Rapidului. Iar cum reacția suporterilor de la meciul cu Brașov i-a adus aminte exact de acele vremuri și s-a răzgândit.
Luni, Dinu Gheorghe a luat din nou de la CS Rapid un contract de închiriere, care prevedea aceleași condiții, și s-a angajat că-l va aduce azi înapoi semnat de Copos. Parteneriatul vizează prima dată doar jocul cu Juventus București, din Cupă, care la cererea PRO TV, televiziunea care transmite jocul, se va disputa tot pe Giulești, apoi partida de campionat cu CFR Cluj.
Copos a acceptat să semneze contractul cu CS Rapid în ceea ce privește stadionul Giulești pentru meciurile cu Juventus București, din Cupă, și cu CFR, din campionat
„De data asta simt că se face. Îi aștept cu contractul semnat și apoi voi semna și eu. Gazonul arată perfect”, Vali Caciureac, președinte CS Rapid
„Vom avea un dezavantaj cu Rapid. Au evoluat mereu pe alt teren. În curând, vor fi evoluat pe toate stadioanele din țară”, Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
Cât costă un meci pe Giulești
– 1.000 de euro chiria
– 3.000 de lei utilitățile
– 20.000 de euro tranșa din datoria mai veche de 120.000 £.
La finalul turului datoria ar fi achitată, urmând a se renegocia chiria