Rapidul riscă să-i piardă gratis pe Lazăr, Spadacio și Bozovic!

Rapidul riscă să-și piardă la finalul sezonului trei jucători de
bază: Costin Lazăr, Vladimir Bozovic și Juliano Spadacio,
informează Adevărul.

Cei trei jucători vor intra din iarnă în ultimele șase luni de
contract și vor putea semna cu alte echipe, plecând gratis de la
echipa patronată de George Copos. Principala problemă întâmpinată
în negocierile cu cei trei este legată de salariile pe care aceștia
le doresc.

Conform sursei citate, Spadacio are în momentul de față un salariu
de 280.000 de euro și își dorește o mărire de 20.000 de euro, dar
giuleștenii nu-i pot oferi decât 250.000 de euro. Bozovic are
140.000 și își dorește o mărire de 30.000, în timp ce Lazăr pare
mult mai tentat de varianta unui transfer în străinătate decât de o
prelungire de contract cu vișiniii.

Dar pentru că este vorba de bani, Copos ar putea rămâne fără cei
trei jucători. Cu toate că se credea că la Rapid totul merge bine
din punct de vedere financiar, totul s-a dovedit a fi pe invers.

Surse din cadrul clubului giuleștean au precizat pentru ProSport că
jucătorii n-au mai fost plătiți încă din iulie! În aceste condiții,
președintele Dinu Gheorghe și antrenorul Marius Șumudică amenință
cu demisiile
în caz că problemele financiare nu vor fi reglate
de patron.


(Click aici pentru a vedea care sunt scuzele lui George
Copos pentru neplata salariilor jucătorilor)

Rapidul s-a impus aseară, în cadrul unui meci din etapa a 9-a a
Ligii I, în fața Victoriei Brănești, cu scorul de 7-1, și ocupă
poziția a doua în clasament, la un singur punct în spatele
liderului – Oțelul Galați.

Publicat: 27 09. 2010, 10:08
Actualizat: 27 09. 2010, 10:10