Vizita la Pro Rapid a lui Daniel Niculae, de joi, nu este deloc surprinzătoare. George Copos îi face un presing agresiv atacantului pentru a-l convinge să revină în Giulești, dar se lovește de indecizia oficialilor de la AS Monaco și mai ales de salariul prohibitiv pe care îl are Nico în Franța.
Daniel Niculae a mers acum două zile la Pro Rapid. Dincolo de faptul că s-a întâlnit cu o parte a foștilor coechipieri, Copos, aflat și el la antrenament, a profitat pentru a-i mai spune, mai în glumă, mai în serios, că îl așteaptă oricând. Tot mai multe semne arată că fotbalistul e tentat să accepte un împrumut în condițiile oferite de Rapid, dar nu găsește înțelegere din partea lui AS Monaco. Retrogradarea clubului din Principat a tulburat serios apele, iar conducătorii de acolo nu au apucat să clarifice cum vor aborda sezonul viitor și, implicit, soarta lui Niculae.
A făcut cinste cu bere După terminarea ședinței de pregătire, fotbalistul a ținut morțiș să viziteze și vestiarul. „Să fiți puternici și fericiți, pentru că la Rapid vă simțiți cu adevărat fotbaliști!”, le-a transmis Nico alb-vișiniilor, după care le-a făcut cinste cu o bere pentru a sărbători nașterea primei sale fiice. Mai departe rămâne ca Dinu Gheorghe să-i convingă pe monegaști să-l împrumute pe atacant la Rapid și să-i achite în continuare jumătate din salariul de un milion de euro.
Trebuie să vedem ce proiect au cei de la AS Monaco, pentru a ști cum abordăm situația George Copos, patron Rapid
PROGRAM – Antonio și Pancu, singuri la antrenament Fotbaliștii Rapidului au avut ieri programat doar un singur antrenament, cel de seară. Chiar și așa, de dimineață, Marcos Antonio și Daniel Pancu s-au prezentat la Pro Rapid pentru a se pregăti cu Marian Rada. Fundașul brazilian vrea să recupereze cele două zile de vacanță în care a lipsit de la pregătire, iar Daniel Pancu să se mențină, după ce în finalul campionatului trecut a suferit o întindere musculară.
DECIZIE – În Europa League, pe Național Arena George Copos declara în conferința de presă în care l-a prezentat pe Răzvan Lucescu faptul că nu își dorește deloc ca Rapid să părăsească Giuleștiul. Chiar și așa, alb-vișiniii nu vor putea evolua în meciurile de Europa League pe arena proprie. Dinu Gheorghe a anunțat ieri că Rapid va disputa meciuril de acasă, din cupele europene, pe Național Arena: „Am făcut o cerere să jucăm pe Național Arena meciurile din Europa League. Am anunțat asta și la UEFA”.
DORINȚĂ‚ – Dinu Gheorghe: „Îl aștept pe Lazăr să semneze” Președintele Dinu Gheorghe nu vrea să renunțe la Costin Lazăr și așteaptă ca acesta să se răzgândescă și să semneze prelungirea contractului. „Încă îl aștept pe Lazăr să-și dea acordul să continue la noi și din sezonul viitor”, a declarat președintele giuleștenilor. De asemenea, rapidiștii sunt aproape să-l transfere definitiv pe Glauber Berti de la gruparea braziliană Sao Caetano, de care aparține fundașul sud-american. După trimiterea lui Marius Constantin la echipa a doua, brazilianul care a jucat un meci și pentru Manchester City în sezonul 2008-2009 a devenit o prezență constantă și apreciată în „11”-le antrenat de Șumudică și apoi de Marian Rada, acolo unde a făcut cuplu în centrul defensivei cu Marcos Antonio. LOT – Alex Ioniță merge în Austria Lotul Rapidului va fi completat pentru cantonamentele din Austria și Estonia cu trei juniori. Deocamdată, singura certitudine se numește Alexandru Ioniță. Mijlocașul de 16 ani a debutat pentru alb-vișinii în ultima etapă a campionatului trecut, cu FC Brașov (1-0). În cărți pentru pregătirea centralizată din această vară se află și Mădălin Martin, Andrei Ciolacu și Adrian Grigore.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER