Raport îngrijorător făcut de UEFA. Suntem pe locul 3 ÎN LUME într-un clasament rușinos. Datele care arată criza din fotbalul românesc
Avem un campionat în care antrenorii se schimbă mai des decât în cea mai mare parte a Europei și în care media de vârstă a jucătorilor este printre cele mai mari de pe continent. Sunt informații ce reies dintr-un raport făcut de UEFA și sunt încă o confirmare a modului haotic în care este condus fotbalul de la noi.
UEFA a făcut o analiză detaliată despre fotbalul din Europa, iar unele concluzii sunt îngrijorătoare. Numele României apare doar în concluziile negative ale acestui raport. Astfel, avem campionatul din Europa în care echipele schimbă cei mai mulți antrenori. Suntem la bătaie la acest capitol doar cu Turcia.
Ultimul sezon analizat de UEFA din acest punct de vedere este 2014-2015, când nu mai puțin de 94% din cluburi și-au schimbat antrenorul. Este cel mai mare procent din Europa și a mai fost atins doar de primele două ligi din Turcia. Pe aproape au fost campionatul Moldovei (91% din cluburi) și Albania (90%).
Modul în care cluburile din Liga 1 schimbă antrenorii impresionează chiar și la nivel mondial. Într-o analiză făcută în perioada 2009-2015, România ocupă un „onorabil” loc 3, cu nu mai puțin de 46 de antrenori schimbați. Asta s-a întâmplat în sezonul 2014-2015, care pare să fi fost un an negru pentru antrenorii din campionatul nostru. Doar liga a doua din Brazilia (sezonul 2015, 62 de antrenori schimbați) și prima ligă din Brazilia (sezonul 2010, 48 de antrenori schimbați) ne depășesc.
Urcăm totuși pe locul 2 când vine vorba despre media de antrenori schimbați de cluburile din Liga 1, în sezonul 2014-2015.
Un alt capitol la care „excelăm” este media de vârstă a jucătorilor din Liga 1. Avem un fotbal sărac și, în mod normal, tinerii ar trebui să primească mai multă atenție. Însă este exact pe dos. Campionatul din România are printre cele mai ridicate medii de vârstă din Europa.
Cifrele arată o scădere dramatică și a asistenței pe stadioane. România a avut o cădere de 19% a medie de spectatori de la un sezon la altul. Raportul susține însă că jumătate din această scădere a fost cauzată de reducerea numărului de echipe la 14.