La sfârșitul celui de-al doilea stagiu de pregătire din Austria, ProSport a dezvăluit faptul că roș-albaștrii s-au plâns că nu au lucrat aproape deloc fizic în cantonamentele din această vară. După remiza de sâmbătă, cu Voința Sibiu (1-1), Anghel Iordănescu a observat și el aceeași problemă, mărturisind că nu înțelege de ce Steaua cedează fizic după doar două meciuri oficiale.
Managerul general al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, se mândrea în timpul pauzei competiționale că a făcut programul jucătorilor pentru vacanță, a ales perioadele, locul și condițiile de desfășurare ale celor două cantonamente din Austria. Urmările însă nu sunt dintre cele mai fericite pentru MM și pentru toți cei care iubesc Steaua. După două meciuri oficiale, jucătorii lui Roni Levi cedează fizic după minutul 60, fapt dezvăluit de ProSport imediat după sfârșitul celor două stagii de pregătire. La vremea respectivă, fotbaliștii antrenorului israelian ne mărturiseau: „Nu înțelegem ce pregătire fizică am făcut aici în Austria. În primul cantonament am lucrat la acest capitol doar în ultima zi. Atunci am alergat 15 serii a câte 400 de metri, iar în al doilea stagiu nu am lucrat aproape deloc. În aceste condiții, este greu de crezut că putem rezista fizic într-un meci mai mult de 60 de minute”.
Iordănescu îl atacă pe Levi
Fostul selecționer al României, Anghel Iordănescu, a sesizat și el marea problemă a Stelei. „Nu-mi explic ce a lucrat Roni Levi în Austria, deoarece jucătorii Stelei în meciul cu Voința Sibiu au cedat fizic, deși erau doar la al doilea meci oficial din acest sezon. Mai mult, am observat că Răduț și Tănase parcă ar fi două bibelouri în echipa asta”, a precizat Iordănescu.
Voința s-a reunit pentru Liga I pe 11 iulie
La fel ca Danemarca în 1992, Voința Sibiu s-a reunit de pe plajă pentru barajul cu Săgeata Năvodari (0-0 și 2-0 pe 18 și 22 iunie). După ce au trecut de trupa lui Șunda, sibienii au primit liber până pe 10 iulie. Rezultatul Stelei la Sibiu este cu atât mai penibil cu cât cei de la Voința s-au reunit abia pe 11 iulie pentru a pregăti primul lor sezon în Liga I. Practic, tehnicianul Alexandru Pelici a avut doar 12 zile la dispoziție pentru a pregăti meciul cu roș-albaștrii. În acest timp, Voința a efectuat doar un cantonament, pe plan local. „Cu toții am fost chemați din vacanță pentru barajul cu Săgeata Stejarul. Eu eram chiar la Dubai. Am fost ca Danemarca la Europeanul din 1992. Am avut foarte puțin timp la dispoziție pentru pregătire, dar a ieșit bine”, a spus Neguț.
2 partide amicale a susținut Voința în această vară: 2-1 cu Alba Iulia și 4-2 cu Pandurii, ambele la Sibiu Apolzan i-a urmărit pe internaționalii steliști
Colaboratorul selecționerului naționalei României Victor Pițurcă, Dan Apolzan, a fost prezent sâmbătă pe stadionul din Sibiu, unde i-a urmărit la lucru pe jucătorii lui Roni Levi, care ar putea fi convocați la națională pentru jocul cu Argentina. Surse ProSport au aflat că în vizorul acestuia au fost Ciprian Tătărușanu, Florin Gardoș, Iasmin Latovlevici și Bănel Nicoliță.
Ion Besoiu, suporter de lux al Voinței
Stadionul Municipal din Sibiu a fost aproape plin la primul joc oficial al unei echipei din acest oraș în Liga I, după 15 ani de absență. În aceste condiții, la tribuna oficială și-au făcut apariția foștii internaționali Ionel Ganea și Viorel Moldovan, dar și celebrul actor Ion Besoiu. Ultimul, în vârstă de 80 de ani, i-a încurajat pe toată durata partidei pe jucătorii Voinței.
De azi, din nou la Mogoșoaia
După remiza de sâmbătă de la Sibiu (1-1), Roni Levi le-a acordat ieri o zi de pauză elevilor săi, urmând ca azi, în jurul orei 17:30, să-i convoace pe jucători din nou la Mogoșoaia pentru primul antrenament din această săptămână. Surse din anturajul roș-albaștrilor ne-au dezvăluit că, de această dată, de la ședința de pregătire nu va lipsi Mihai Stoica. În ultimele trei zile înainte de jocul cu Voința Sibiu, Meme a lipsit de la antrenamente.
Iliev a făcut contractură fără să joace!
Fundașul roș-albaștrilor, Valentin Iliev, nu a fost trecut pe foaia de joc a Stelei pentru meciul cu Voința Sibiu. Motivul? Jucătorul bulgar al formației lui Roni Levi a suferit o contractură musculară la mijlocul săptămânii trecute, efectuând ulterior doar alergări ușoare. „Nu este nimic grav cu Iliev. El a acuzat o contractură musculară săptămâna trecută și sperăm ca de azi, dacă totul e ok, să-și reia antrenamentele”, a declarat o persoană din angrenajul Stelei.
Levi: „Mă înțeleg bine cu Meme”
La conferința de presă care a urmat meciului de la Sibiu, antrenorul Roni Levi a ținut să precizeze că relația dintre el și Mihai Stoica nu s-a deteriorat. „Toți cei care spun că nu mă înțeleg cu Meme Stoica sunt niște mincinoși. Suntem buni prieteni și avem o relație excelentă. Vorbim zilnic, am stabilit și ce transferuri vor fi făcute”, a declarat Roni Levi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER