Jucătorii formației Dinamo București, Elis Bakaj, Djakaridja Kone și Zie Diabate, au fost convocați la echipele naționale pentru partidele care se vor disputa în următoarele zile în competițiile internaționale, informează site-ul oficial al FC Dinamo.
Albanezul Elis Bakaj a fost convocat pentru meciurile cu Franța (7 octombrie, în deplasare) și cu România (11 octombrie, pe teren propriu), din preliminariile Campionatului European din 2012.
Mijlocașul Djakaridja Kone a fost chemat la naționala statului Burkina Faso pentru meciul din deplasare cu Gambia, din 8 octombrie, din preliminariile Cupei Africii pe Națiuni.
Ivorianul Zie Diabate a fost convocat pentru meciul amical dintre selecționatele olimpice ale Marocului și Coastei de Fildeș, care se va desfășura la 11 octombrie.
De asemenea, Cristian Bălgrădean, Srgian Luchin și Cosmin Moți au fost chemați la naționala de seniori a României, iar Marius Alexe și George Țucudean la cea de tineret.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER