Răspuns categoric din partea selecționerului de la U17, după ce Gică Hagi l-a acuzat că l-a ținut rezervă pe Enes Sali la națională. „Anul ăsta nici nu mi-au lăsat jucătorii lor la lot!” | EXCLUSIV
Daniel Mogoșanu a condus naționala României U17 până la 1 iulie, urmând ca din data respectivă să se ocupe de naționala U18.
Gică Hagi este un omul care s-a ocupat după retragerea din activitatea de fotbalist de Academia sa de fotbal de la Ovidiu, dar totodată și cel care a produs pe bandă rulantă jucători pentru loturile naționale.
„Regele” a rămas același om care spune lucrurilor pe nume indiferent de situație, iar când îl deranjează ceva nu ezită să pună tunurile pe absolut toți cei care îl supără. Ultimii intrați în colimatorul fostului mare internațional sunt Basarab Panduru, 51 de ani, dar și fostul selecționer de la U17, Daniel Mogoșanu.
Hagi s-a înfuriat pe declarațiile lui Pandi despre Enes Sali, iar ulterior le-a transmis să le fie rușine celor de la lot care i-au ținut jucătorul rezervă la națională.
Răspuns categoric din partea selecționerului de la U17. „Sali a fost rezervă anul trecut doar în partida cu Germania, iar în rest a jucat titular în toate meciurile!”
Contactat de către ProSport, pentru a discuta despre afirmațiile lui Gică Hagi, Daniel Mogoșanu ne-a declarat:
„Nu vreau să facem o prea mare tevatură pe cele spuse de domnul Hagi, dar eu vreau să vă spun cum au stat lucrurile. Mă întrebați în câte meciuri a fost Sali rezervă? El a fost rezervă anul trecut doar la partida cu Germania, deoarece așa am considerat eu pentru acel meci. Am avut strategia mea la acea partidă față de Sali.
În rest, Enes Sali a fost titular în toate meciurile jucate de noi. Dar unde l-am ținut eu rezervă pe Sali anul ăsta? În acest an el, dar și ceilalți jucători de la Farul, nici măcar nu au mai fost lăsați să vină la lot la acțiunile pe care noi le-am avut la U17. Alte lucruri nu am de comentat și nu doresc să intru în nicio polemică cu domnul Hagi”.