Emilian Hulubei, președintele Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) din România, a solicitat opinia FIFPro (Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști) în mult discutatul caz Gabi Mureșan – Rusescu. Iar răspunsul a venit prompt: suspendarea inițială de 16 etape era absolut ilegală! FIFPro spune că UEFA și FIFA interzic o astfel de sancțiune care încalcă procedura normală în cazul acordării unui cartonaș galben, pentru că ea compromite definitiv poziția unui arbitru, nu numai în acest caz, ci și în altele. „Au existat de-a lungul timpului, în competiții internaționale, erori grave ale arbitrilor, care au acordat cartonaș galben în loc de roșu. În toate cazurile, concluzia a fost că această decizie trebuie respecată, ca fiind parte a jocului. Același principiu se aplică și la nivel național și nu poate fi schimbat nici de organismele disciplinare, nici de cele guvernamentale”, se arată în răspunsul FIFPro.
Tot aici se accentuează ideea: „Faptul că un cartonaș galben nu poate fi contestat după acordarea lui face parte din sistemul de fotbal. Cartonașele galbene sunt sancțiuni imediate, rezervate strict arbitrului ca decizie de meci. Ca și celelalte decizii ale arbitrului, și aceasta este definitivă și irevocabilă”. De asemenea, se mai specifică faptul că, prin acordarea unui cartonaș galben, arbitrul demonstrează că a văzut și a sancționat faza.
Gabi Mureșan a fost suspendat inițial 16 etape de către Comisia de Disciplină a FRF pentru lovirea intenționată cu cotul a lui Raul Rusescu, deși arbitrul Istvan Kovacs acordase doar cartonaș galben. Comisia de recurs a revenit apoi și, judecând conform regulamentelor FRF, FIFA și UEFA în vigoare, a anulat sancțiunea, ceea ce a stârnit nemulțumirea steliștilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER