Răspuns tranșant al lui Mureșan pentru Becali. Patronul FCSB, contrazis în direct. „E eronat!” VIDEO EXCLUSIV | Singura variantă prin care Deac poate ajunge la vicecampioană
This browser does not support the video element.
Saga transferului lui Ciprian Deac continuă, iar scenariile par departe de a se fi terminat. Într-o intervenție la ProSport Live, Iuliu Mureșan a subliniat încă o dată că mijlocașul de 31 de ani este jucătorul CFR-ului, dar i-a lăsat FCSB-ului o cale de atac.
Deac la FCSB, în niciun caz liber de contract. „Doar prin transfer!”
Curtat intens de FCSB, pentru Deac urmează o perioadă decisivă pentru viitorul său. Deși CFR a bătut monedă în ultima perioadă pe rămânerea lui Deac la echipă, Iuliu Mureșan i-a lăsat lui Becali o portiță deschisă pentru a-l lua pe jucătorul de 31 de ani: „Deac e al nostru. E eronată informația (n.r. transferul la FCSB). Deac e jucătorul nostru, mai are contract încă 3 ani. Nu poate pleca decât în cazul unei sume de transfer. Deac este al nostru”.
Pentru a continua în Gruia, Iuliu Mureșan i-a făcut o promisiune jucătorului: „Șanse ar trebui să fie 100%. Suntem singurii care și-au plătit datoriile la masa credală. Obiectivul ar putea fi și titlul după„, a declarat Mureșan la ProSport Live.
Până a ajunge la Deac, Becali a pus mâna deja pe fundașul central al CFR-ului, Ionuț Larie: „Jucătorii care pleacă sunt Muniru, Tamaș și lui Moke vedem dacă îi băgăm sau nu contractul la Ligă. Larie 100%, Junior Morais 90 și ceva la sută, dacă nu se sucește el. Eu încă sper la Budescu și Deac mi-a promis că, dacă pe 26 mai clubul nu iese din insolvență, vine la mine”, a declarat George Becali.