Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au anunțat prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul instituției că vor cere excluderea echipei ACS Poli Timișoara din competițiile organizate de LPF dacă echipa antrenată de Ionuț Popa nu se va prezenta la finala Cupei Ligii.
După ce Ionuț Popa a acuzat LPF că programează jocurile echipei sale din două în două zile și a amenințat că va face blaturi la meciurile din CUpa Ligii și Cupa României, oficialii Ligii au reacționat prin intermediul unui comunicat de presă, postat pe site-ul instituției.
„Liga Profesionistă de Fotbal se vede obligată să răspundă, deși nu o face pentru prima oară, antrenorului echipei ACS Poli Timișoara, domnul Ionuț Popa.
Este vorba de atitudinea acestuia, demnă de o cauză mai bună, cu privire la felul în care este programată echipa pe care domnia sa o conduce din punct de vedere tehnic. Tocmai de aceea, pentru că președintele LPF și organizația pe care o conduce au fost subiectele de polemică ale domnului Popa, am considerat că sunt necesare următoarele precizări:
– Echipa ACS Poli Timișoara a susținut 11 meciuri oficiale în intervalul 6 februarie 2017 – 4 aprilie 2017. Este vorba de cele cinci meciuri din sezonul regulat, patru din play-out, unul în Cupa Ligii Adeplast și unul în Cupa României. Așadar 11 meciuri în 57 de zile. Asta, după o pauză competițională de iarnă de 47 de zile.
– Domnul Ionuț Popa anunță mai mult sau mai puțin voalat că LPF i-a pus pumnul în gură și că programările meciurilor vin din „din cer sau din iad, nu știu de unde, dar eu tot joc din două în două zile”. Mai mult, domnia sa amenință că nu se va prezenta la meciurile din semifinalele Cupei României sau la finala Cupei Ligii Adeplast. „Fac blaturi la Cupa României sau la Cupa Ligii Adeplast”, spune domnia sa și cere explicații. I le oferim, cu respectul pentru munca domniei sale, sincer, și pentru adevăr.
ACS Poli Timișoara nu a jucat niciodată din două în două zile, așa cum fabulează domnul Popa, dar cum regulamentul ar permite să se întâmple, în ROAF precizându-se că între două meciuri oficiale trebuie să existe minim 48 de ore. Niciodată, repetăm, nu s-a întâmplat așa ceva. Tocmai pentru că respectăm competiția, munca și efortul fotbaliștilor și antrenorilor. În privința amenințării cu neprezentarea la finala Cupei Ligii Adeplast vă anunțăm că asta înseamnă o încălcare gravă a obligației instituite de art. 19 (membrii LPF sub obligați să promoveze prin activitatea lor scopul și obiectivele LPF) raportat la disp. art. 14 și 15 din Statutul LPF.
Aceeași faptă constituie o încălcare și a dispozițiilor art. 6, alin. 2, lit. a) din Statutul FRF care prevăd că:
„În activitatea lor FRF,LPF, membrii afiliați, jucătorii, oficialii și membrii comisiilor FRF sunt obligați:
a) Să respecte principiile loialității, integrității și sportivității ca o expresie a spiritului fair-play;”
Coroborat cu prevederea statutară de mai sus, art. 15, alin. 1, lit. b) și c) din Statutul FRF instituie în sarcina clubului dvs., ca membru afiliat, următoarele obligații:
„Membrii afiliați la FRF au următoarele obligații:
b) Să participe la competițiile naționale organizate de FRF/LPF…;
c) Să respecte principiile de fair-play și integritate a competițiilor sportive;
Unul din scopurile FRF este definit de art. 8, alin. 2, lit. i) din Statut astfel:
„…,principalele obiective ale FRF sunt:
i) Prevenirea și sancționarea oricărei metode și/sau practici neregulamentare în fotbal, precum și protejarea activității fotbalistice de orice abuzuri;”
În cazul în care nu vă veți prezenta la vreunul din jocurile organizate de Liga Profesioniste de Fotbal vom proceda imediat la sesizarea Comisiei de Disciplină a FRF pentru adoptarea sancțiunii excluderii clubului dvs., în conformitate cu dispozițiile art. 15, alin. 3 din Statutul FRF.
Nu în ultimul rând dorim să vă informăm că neprezentarea echipei de seniori la jocurile din Cupa Ligii constituie o încălcare și a dispozițiilor art. 14.4 și 39.9 din ROAF, faptă ce va atrage în mod cert aplicarea sancțiunilor regulamentare, respectiv excluderea din competițiile organizate de LPF (Cupa Ligii și Campionatul Național Liga 1 Orange) și penalitate sportivă, în mod independent de sancțiunile ce pot fi aplicate pentru încălcarea prevederilor Statutului FRF, la care am făcut referire mai sus.
– E de mirare că la vârsta și experiența dumnealui, domnul Ionuț Popa nu a aflat că mare parte din bugetul clubului care-l plătește este asigurată de deținătorii drepturilor tv, aceștia având cel mai important cuvânt în procesul de programare a partidelor.” se arată în comunicatul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER