Partida cu Dacia Mioveni, din Cupa României, a fost un adevărat coșmar pentru dinamoviști.
Eliminarea „i-a ars” la buzunare pe elevii lui Țălnar. În primul rând, jucătorii au pierdut bonusul de 10.000 de dolari promis de acționari, în cazul câștigării trofeului. Mai mult, unii dintre fotbaliști riscă amenzi pentru evoluția de la Urziceni. Un caz special este cel al lui Ionel Dănciulescu. Penalty-ul ratat de golgheterul roș-albilor în minutul 20 al întâlnirii cu Dacia Mioveni ar putea echivala cu o pierdere foarte mare pentru atacantul de 31 de ani. Este vorba de aproximativ 60.000 de euro, bani care ar fi venit dintr-o eventuală mărire a salariului.
Recent, cel poreclit „Danciu-gol“ i-a transmis impresarului său, Victor Becali, să le ceară acționarilor o mărire a contractului actual, de 180.000 de dolari. Mai precis, fotbalistul dorește o transformare a sumei din dolari în euro, care i-ar aduce practic 60.000 de euro în plus. Cum în urma eliminării din Cupă șefii din „Ștefan cel Mare” au fost foarte nervoși, iar penalty-ul irosit de Danciu a contribuit decisiv la eșecul de miercuri, oficialii campioanei par deciși să respingă cererea „Corbului”. Astfel, fotbalistul a dat cu piciorul unei sume uriașe.
1 doar un penalty a ratat Dănciulescu de când evoluează la Dinamo, cel de miercuri
"Dănciulescu trebuie încurajat, nu desființat. Și se poate întâmpla oricui să rateze un penalty, nu trebuie scos acum țap ispășitor" – Claudiu Niculescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER