Ratează Bâlbă începutul de campionat?

În plină criză de jucători, Poli are probleme și cu puținii fotbaliști rămași în lot. După ce a reușit să deschidă scorul în jocul-școală disputat de moldoveni în compania nou-promovatei Astra Ploiești (scor 1-1), Ionuț Bâlbă a părăsit terenul accidentat. Temându-se de o recidivă a unor probleme mai vechi, jucătorul a fost trimis la București pentru analize amănunțite: “l-am trimis la doctorul Pompiliu Popescu pentru că i s-a umflat genunchiul la care s-a operat în iarnă”, a declarat Grigoraș.

Aceasta nu este singura indisponibilitate din cadrul echipei ieșene. Nuno Viveiros nu este nici el complet refăcut după accidentarea suferită în finalul sezonului trecut, iar Ignatov este absent nemotivat. “În ceea ce-i privește pe cei cinci jucători aflați în probe, o decizie în privința lor voi lua după amicalul de mâine”, a ținut să precizeze antrenorul ex-gălățean.

Petre Grigoraș a cooptat mai mulți jucători de la echipa a doua a clubului, încercând găsirea unor eventuale soluții pentru posturile deficitare ale formației sale. Cristian, Știubei sau Bălan sunt trei dintre jucătorii cărora antrenorul a decis să le acorde șansa de a se remarca.

Stagiul de pregătire al celor de la Politehnica Iași se va încheia mâine, echipa moldavă urmând să dispute un ultim joc de pregătire în compania celor de la Gloria Bistrița. Meciul va avea loc cu începere de la ora 18.00. Formația din Copou va reveni la Iași pe 11 iulie.
 

Publicat: 09 07. 2009, 21:35
Actualizat: 09 07. 2009, 21:39