Ratează Becali încă un transfer important? „Mă gândesc să rămân… Am renunțat la clauză!” Mesajul transmis de jucătorul care acceptase oferta FCSB

Deși părea la un moment dat ca și rezolvat, transferul lui Ciprian Deac (foto, în alb, într-un duel aerian cu Gabi Iancu) la FCSB pare să intre într-un impas. În timpul campionatului, Becali anunța public că s-a înțeles cu mijlocașul care a impresionat în tricoul CFR-ului și că perfectarea mutării reprezintă doar o formalitate. La scurt timp însă, mijlocașul a revenit asupra deciziei fiind decis să continue la gruparea din Gruia.

Totuși, imediat după încheierea campionatului Becali a anunțat că transferul e din nou de actualitate. Deac spune însă că în niciun caz nu mai poate pleca  de la CFR liber de contract, după ce a ajuns la o înțelegere cu actuala echipă prin care acea clauză din contract să fie anulată.

Prima opțiune e CFR

Deac a declarat că își dorește să rămână la CFR și va lua în calcul un eventual transfer numai dacă și clubul va decide să renunțe la el.

Deocamdata, eu mă găndesc să rămân. Am contract pe trei ani. Am avut o clauză în care puteam să plec în pauzele competitionale, dar m-am înțeles cu cei din conducerea clubului și am renunțat la acea clauză.

Acum nu mai depinde doar de mine, pentru că sunt jucatorul CFR-ului. Eu am un contract cu CFR-ul și nu mai pot pleca când vreau eu. E clar că dacă vine o ofertă avantajoasă pentru club și dânșii vor fi dispuși să se desparta de mine, ce pot sa fac?”, a declarat Deac pentru ProTV.

Publicat: 25 05. 2017, 22:18
Actualizat: 25 05. 2017, 22:19