Război crunt între LPF și FRF! Răzvan Burleanu, atacat dur. „Îl informez pe acest anti-lider…”. De unde a pornit scandalul dintre cele două instituții
Până acum oficialii de la Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal au spus că s-au înțeles bine și că au făcut un plan comun pentru reluarea fotbalului. Se vorbea acolo de măsuri sanitare stricte, dar și de variante de ajutorare a cluburilor.
Pe hârtie, totul a fost în regulă, dar după ce au apărut primele cazuri de COVID-19 în Liga 1 au început acuzele. Iar responsabilitatea a fost mutată, cu nonșalanță, de la o instituție la alta. Ultimul care a reacționat a fost secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal. Justin Ștefan l-a atacat dur, într-o postare pe Facebook, pe Răzvan Burleanu.
„LPF l-a somat public zilele trecute pe Răzvan Burleanu să vorbească mai puțin despre Liga 1 și să se aplece mai mult asupra competițiilor organizate de FRF. Desconsiderând încă o dată somația noastră, Burleanu a ieșit pentru a ne informa că Liga 1 e în stare de urgență, ca urmare a celor 3 cazuri de COVID-19 existente în rândul echipelor din Liga 1. Un mesaj care mai degrabă a semănat panica, a creat disensiuni, decât să unească și să responsabilizeze.
Țin să îl informez pe acest anti-lider că mai multe țări europene s-au confruntat cu apariția cazurilor de COVID-19 în rândul echipelor de fotbal. Spre exemplu, în Germania au fost 16 cazuri, în Spania 25 de cazuri, în Italia 24 de cazuri, în Portugalia 3, în Anglia 18 cazuri. În aceste țări, președinții de federații nu au intrat în rolul unor panicarzi, gata să provoace nejustificat panică.
Spre exemplu, Burleanu ne-a explicat că play-out-ul este în pericol, cu toate că nu avem la acest moment o situație clară a meciurilor care vor fi amânate. De asemenea, nu se pune problema inexistentei unor date pentru reprogramarea meciurilor amânate, cât timp nu s-a stabilit încă o dată pentru începerea sezonului următor”, a scris Justin Stefan pe pagina sa de Facebook, conform sport.ro
Răzvan Burleanu, mesaj apocaliptic după primele cazuri de COVID-19
Totul a pornit după ce în Liga 1 au apărut primele cazuri de COVID-19. Primele partide ale echipelor Dinamo și FC Botoșani au fost amânate, iar președintele FRF a atacat Liga și a spus că nu există un plan clar în această situație. El a spus că fotbalul românesc riscă să fie zguduit de procese și a mai afirmat că există șanse tot mai mici ca sezonul să fie terminat la timp, conform calendarului și reglementărilor impuse de UEFA.
„Fotbalul trece dintr-o «stare de alertă» la una «de urgență». Nu avem posibilitatea să terminăm campionatul, în acest format, până pe data de 2 august. Așa ne-a cerut, oficial, UEFA. Dacă avem doar aceste cazuri, nu vom putea termina pe data de 2 august, dacă mai apar și altele...”, a declarat Răzvan Burleanu.
Președintele FRF a explicat ce se va întâmpla cu jucătorii de la Dinamo și FC Botoșani.
„Jucătorii vor sta cinci zile, iar după aceea sunt testați și dacă sunt negativi pot să-și reia activitatea. Dacă va fi nevoie ca fotbaliștii să stea în carantină 14 zile, asta înseamnă că nu se vor putea antrena… iar după aceea vor avea nevoie de o nouă perioadă de pregătire”, a spus mai spus Burleanu.