Război în Bănie! „M-a trădat sufletul**, am privit relația cu Pițurcă prin prisma prieteniei pe care o aveam cu el”
Adrian Mititelu, patronul „Științei” a declarat dragoste eternă
clubului spunând că nu va vinde niciodată Univesitatea.
„Când echipa merge prost eu sunt capul răutăților.
Nimeni nu poate cumpăra Craiova. Valoarea Universității pentru mine
nu are preț”, a afirmat Mititelu.
„M-a trădat sufletul, am privit relația cu Pițurcă prin
prisma prieteniei pe care o aveam cu el. Îl văd altfel pe Pițurcă
după ce am lucrat cu el în ultimele patru luni. Nu am încălcat
nicio clauză din contractul cu Victor Pițurcă.
Cristescu e la un lung șir de gesturi urâte. Mă așteptam ca
Pițurcă să apară public și să-i zică lui Cristescu că a greșit.
Trebuie ca lucrurile să se schimbe. Eu mi l-am dorit foarte mult pe
Victor Pițurcă. Nu am putut să-mi impun punctul de vedere pentru
simplul fapt că el este Pițurcă și îl respect prea mult. Nu cred că
Pițurcă a venit la Craiova cu un gând ascuns. El a fost izolat de
mine de către apropiații săi. Nu îl pot demite pe Silvian
Cristescu, aș încălca alte clauze contractuale„, a mai
spus patronul Universității Craiova.
„De la Găman am aflat de interesul lui Tel Aviv pentru
el. Eu sunt dispus să negociez orice ofertă venită din străinătate
pentru jucători”, a încheiat Mititelu la Sport.ro.