Război pe față!** Dialog incendiar între Cristi Borcea și Ionuț Negoiță
Ionuț Negoiță a avut un schimb dur de replici cu Cristi Borcea, pe care l-a acuzat că a plecat ca un laș de la Dinamo
Sport.ro a fost scena de luptă pentru anumite reglări de conturi ale acționarilor, foști ori actuali, ai lui Dinamo. Mai întâi, ieri dimineață, Ionuț Negoiță l-a „înțepat” pe fostul președinte executiv, Cristi Borcea, despre care a spus că „echipa s-a dus în groapă, cu Borcea la butoane”. Cel vizat, nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns, dar mai pe după-amiază. „Negoiță e un papagal, dacă el crede că își poate face imagine la Dinamo cu 1,3 milioane de euro”.
De aici și până la un război în toată regula n-a fost decât un pas. Alăturat, dialogul dintre cei doi, ce amintește de vremuri pe care le credeam apuse.
I. N. : Da, mă, clubul se cârpește de vreo trei ani, despre ce vorbim? Ai fost implicat, ai fost președinte executiv. Știi ce înseamnă asta? Omul care decide, care conduce, președinte executiv! Ă‚sta e un gest de lașitate, să pleci… Asumă-ți-l, te rog, și lasă-ne să căutăm soluții!
I.N. : Tu stai în banii de la club? Ai fost plecat la Miami și primeai salariu de la club.
C. B. : Măi, Ionuț, tu vrei acum să ne luăm la mișto? Păi eu v-am sunat și am zis că plătesc și jucătorii, și angajații.
I. N. : Auzi, lasă-mă cu perlele astea. Ce să plătești tu? Tu ești istorie, ce să mai vorbim? Eu zic să-ți vezi de treaba ta…
C. B. : Nu știu cum dați ochii cu ei, mergeți la Săftica, vă faceți de râs acolo și jucătorii ăștia nu au salarii de trei luni…
I. N. : Când am venit eu la Dinamo acum trei săptămâni tu erai și ești președinte executiv. De ce nu erau plătite? Din cauza mea?
C. B. : Pentru că eu am ieșit din acționariat. Cine dă banii, președintele executiv? Când am propus să dăm toți bani, nimeni n-a vrut.
I. N. : E o stare care durează de trei ani, n-o mai da cum vrei tu… Cum de știe nașul tău, Gigi Becali, chestii confidențiale de la club? Avem datorii de zece milioane de euro, pe care le vom plăti…
E rușinos ca un acționar să spună că Dinamo țintește locurile 6-7!
Cristi Borcea, fost acționar Dinamo