Iancu a fost primul care a deschis focul, Stan a replicat și așa am avut parte de una dintre cele mai de uzură bătălii ale declarațiilor. Vorbim de doi conducători abili și cu un IQ respectabil și peste media Ligii lui Mitică, așa că s-a mers până la atingerea celor mai ascunse resorturi.
Am avut parte, dacă vreți, de un thriller cu accente psicho la titlu, în completarea rudimentarelor valize, redenumite „cărămizi”. Toucheuri subliminale combinate cu atacuri rudimentare. „Comparați salariul lui Stan cu cele ale jucătorilor. E sclavagism ăsta”, spune Iancu.
„Cei de la Timișoara nu și-au mai luat banii de trei luni”, replică Stan. S-au analizat și psihanalizat în amănunt: „El stătea să vorbească la telefon despre meciul nostru când echipa lui juca. Ce să înțeleg? Că nu are nicio trăire și că nu îi pasă sau că știa dinainte rezultatul și nu avea nicio emoție”, remarca Stan comportamentul lui Iancu. „Suntem victime sigure. Au arbitrii de partea lor. Eu strig în speranța că mă va auzi cineva”, își justifica timișoreanul maratonul mediatic.
Cert e că președintele Oțelului a ieșit de joi din peisaj. Din sediul BKP, Iancu e în continuare conectat și face pressing la psihicul celor pe care îi urmărește. Dincolo de toate rămâne episodul dezvăluit în Prosportul de ieri: Iancu l-a vrut la Timișoara, Stan l-a refuzat.
Oțelul-Poli e LIVE BLOG pe www.prosport.ro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER