Război rece la Dinamo!** Negoiță vrea să curețe clubul de oamenii loiali lui Badea. Două evenimente curioase din subteranele clubului:

*Noua conducere a lui Dinamo, cu Ionuț Negoiță în frunte, vrea să curețe clubul de oamenii considerați loiali fostului șef, Nicolae Badea

*Demiterile pe care noua conducere a început să le facă la Dinamo prezintă episoade ilare, dar au și produs panică printre ceilalți angajați ai clubului

Noul patron al „câinilor”, Ionuț Negoiță, e decis să elimine din club orice om considerat loial fostului președinte al CA, iar săptămâna aceasta s-au desfășurat două evenimente curioase pentru cei care cunosc în amănunt subteranele clubului.

La sfârșitul săptămânii trecute, Cristi Tănase, managerul sportiv al clubului, a avut o dispută dură cu Ionuț Negoiță. Totul a pornit de la o datorie de 150.000 de euro pe care FC Dinamo 1948, societatea care controlează clubul, o are către AS Football Team, un club dedicat juniorilor, al cărui membru fondator și asociat este Tănase. Inițial, după o discuție în trei, la care a participat și Negoiță, dar și Nicolae Badea, cel care, prin ACSFC Dinamo, adică vechea societate, are și el o cotă parte din datorie, managerul sportiv a acceptat să renunțe la 80.000 din debit.

150.000 sau cotă parte la Nica

A doua zi, însă, Negoiță s-a răzgândit și a cerut să plătească eșalonat cei 70.000 de euro, motivând că AS Football Team nu a fost importantă pentru Dinamo. După un dialog aprins avut cu Negoiță, managerul sportiv a concluzionat: „Renunț la toată datoria, dar vreau o cotă parte din jucătorii pe care noi i-am produs și i-am oferit primelor două echipe ale lui Dinamo, dacă tot n-am fost eficienți”. Printre cei la care Tănase făcea referire se află Constantin Nica, Raphael Stănescu, Răzvan Cazacu, dar și o serie de internaționali de juniori ai „câinilor”.

La câteva zile distanță, marți, au apărut și repercusiunile. În mijlocul zilei, managerul sportiv a fost deposedat de unitatea centrală a calculatorului, de cardul de acces în parcarea hotelului RIN și de cardul de masă. În plus, cu toate că până aseară Tănase nu primise nicio hârtie oficială care să-i confirme faptul că este demis, acesta a fost scos și din organigrama prezentă pe site-ul clubului.

Contabilul, dat afară și reprimit

Peste două zile, același lucru s-a întâmplat și cu Angela Bujor, contabilul șef al clubului. Considerată a fi unul dintre oamenii de bază ai lui Nicolae Badea pe vremea când șeful Computerland controla Dinamo, șefei finanțelor dinamoviste i-a fost confiscat laptopul și a fost anunțată că este demisă. Totuși, după ce oamenii lui Negoiță și-au dat seama că golul lăsat liber de Angela Bujor ar fi fost greu de acoperit în timp scurt, aceasta a fost sunată de patronul RIN, care i-a explicat că s-a produs o greșeală și că ar trebui să revină în cadrul clubului, lucru pe care femeia l-a acceptat în cele din urmă.

Nu aș vrea să apară numele meu implicat, mai ales că acel conflict la care faceți referire a fost rezolvat în câteva ore
Angela Bujor, contabil șef Dinamo

Nicolae Badea și Ionuț Negoiță nu au putut fi contactați

 

Publicat: 20 04. 2013, 08:45
Actualizat: 20 04. 2013, 08:46