Cea mai umilitoare înfrângere din ultimii 12 ani a produs un scandal de proporții la „U” Niculescu i-a reproșat managerului Ana Maria Prodan că nu se pricepe la fotbal, iar aceasta vrea să-l demită astăzi pe antrenor 200 de fani au întrerupt antrenamentul de aseară și și-au manifestat sprijinul pentru Niculescu
Eșecul cu 2-6 din meciul cu Pandurii a învolburat apele la „U”. Managerul Ana Maria Prodan a criticat pregătirea jucătorilor, lăsând impresia că vina îi aparține lui Niculescu, iar antrenorul i-a transmis imediat că nu se pricepe la fotbal. Asta a enervat-o la culme pe Ana Maria Prodan. „Nu am cum să mă cert cu un angajat. Dacă fac asta, înseamnă că am o problemă. Claudiu a încălcat regulamentul de ordine interioară pe care el cu degetele sale l-a semnat. Și-a permis să jignească un oficial al clubului care îl plătește și să schimbe obiectivul din postura de antrenor secund, pentru că el asta este. Eu am spus că am văzut ceva umilitor la Tg. Jiu. Acesta a fost adevărul. Nu am jignit pe nimeni”, a declarat Ana Maria Prodan.
Îl demite azi
Ruptura pare definitivă, mai ales că managerul lui „U” a convocat Consiliul de Administrație pentru a-l demite pe Niculescu. Cei doi nu-și mai vorbesc decât prin mesaje. „Mâine (n.r. astăzi) avem ședință. El mi-a transmis printr-un mesaj că nu poate ajunge. Dacă nu va veni, va fi judecat în lipsă. Eu îl mai susțin, dar sunt multe posibilități și luăm în calcul orice variantă. Poate că el ne-ar putea ajuta mai mult din postura de jucător, pentru că are contract de jucător”, a mărturisit Ana Maria Prodan. Aceasta l-a criticat pe Niculescu pentru felul în care a pregătit meciul de la Târgu Jiu. „Există și posibilitatea să rămână doar domnul Ursu sau altcineva. Nu e posibil așa ceva, să jignești când nu te recomandă nimic. Nici rezultatele, nici altceva. El mănâncă bătaie cu 6-2 și lasă echipa liberă. Ia decizii haotice. Degeaba ai 20 de ani de fotbal dacă te pui pe două linii și lași Pandurii să atace. Asta dacă vrea Claudiu să discutăm și despre fotbal”, a atacat Ana Maria Prodan.
Fanii și Walter îl vor pe Niculescu
Suporterii lui „U” nu sunt în asentimentul managerului Ana Maria Prodan. Mai mult, 200 dintre aceștia au participat aseară la antrenamentul echipei și au cerut să plece Ana Maria Prodan, nu Claudiu Niculescu. De asemenea, fanii le-au cerut socoteală jucătorilor, intrând pe teren cu fumigene și petarde. De menționat că după meciul de la Târgu Jiu fanii au oprit autocarul echipei și le-au cerut mai multor jucători să o părăsească pe „U”. De asemenea, Florian Walter, care prin intermediul lui Ioan Mărginean deține încă 98 la sută din acțiunile lui „U”, e și el de partea antrenorului și face presiuni ca acesta să rămână.
Ca să fii antrenor în Liga I și la „U” trebuie să fii un nume mare în antrenorat. Ori așa nu se mai poate Ana Maria Prodan, președinte „U” Cluj
Nu mi se pare normal să fiu jignit în asemenea hal, mai ales că eu nu am jignit cu nimic. Nu am mai pățit în viața mea așa ceva. O să discut cu Ana Maria Prodan Claudiu Niculescu, antrenor U Cluj
„U” Cluj nu a învins niciodată Pandurii în Liga I. Din șapte partide, gorjenii au câștigat patru, iar trei s-au terminat la egalitate
4 victorii, 6 remize și 5 înfrângeri e bilanțul lui Niculescu pe banca lui „U” Cluj
16 jucătorii au plecat de la Universitatea în acestă vară, 14 dintre ei la Petrolul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER