Războiul continuă!** Fanii Stelei au emis un comunicat prin care își exprimă disprețul față de Becali

Suporterii Stelei au reacționat imediat după evenimentele
petrecute aseară în cadrul clubului din Ghencea și au postat pe
site-ul suporterilor „roș-albaștri” un comunicat prin care își
exprimă antipatia față de patronul Gigi Becali.

ProSport vă prezintă integral comunicatul postat
astăzi pe fcsteaua.ro:

„Dacă mai era nevoie pentru cineva, George Becali a
confirmat încă o dată că în ce-l privește, normalitatea este
excepția (și îi este tare nesuferită), în timp ce anormalitatea
este o regulă și îl caracterizează. Cele 3 luni de antrenorat ale
lui Cristiano Bergodi s-au dovedit a fi un chin insuportabil pentru
cel mai important creditor al Stelei. Toate aceste luni în care
telefoanele au rămas fără răspuns, în care la comentariile isterice
și nesolicitate i s-a răspuns elegant și ferm, fără polemică –
toate aceste luni au reprezentat o povară prea grea pentru umerii
lui George Becali.

Dacă mai era nevoie pentru cineva, poziția adoptată de-a lungul
vremii de AISS s-a dovedit încă o dată corectă. Înclinațiile lui
George Becali de a jigni și tiraniza pe toți cei care îndrăznesc
să-l contrazică au fost din nou confirmate. Neputința acestui om de
a lasa un antrenor să-și facș el, singur, treaba pentru care este
plătit și pentru care el, singur, răspunde este nu un accident, ci
un amănunt care ține de biografia lui Becali. El nu are
colaboratori, ci slugi. Nu acceptă păreri și sfaturi, ci lingușiri
și intrigi.

Evident că și de data aceasta vor exista voci care vor susține că
problema nu este George Becali. Nu ar putea fi George Becali. Și
este evident: cum ar putea fi vinovat George Becali pentru că de 3
ani de zile Steaua schimbă antrenorii ca pe șosete, trofeele sunt
niște amintiri, lotul se subțiază, echipa e în cădere liberă? De
vină pot fi doar cei „câteva zeci de vagabonzi” care dau torte,
antrenorul (mereu altul) care nu știe fotbal, jucătorii care și-au
luat-o în cap, presa care seamanî discordie și procurorii care-l
persecută pe creditor. Toate fortele răului s-au unit și stau în
calea priceperii lui George Becali.

AISS se alatură din nou celor care cred altfel. În numele acestora,
mai mulți decât se crede, îndrăznim să-l contestăm pe George
Becali. Ne este milă, greață și rău de starea în care a ajuns
Steaua. Ne este scârbă de felul în care George Becali se „produce”
în calitate de „finanțator al Stelei”. Pentru o lume care se
conduce după valori precum „demnitatea” pierdută aseară a lui
George Becali nu avem decât dispreț.

Becali, pleacă! Steaua suntem noi! Ne vrem clubul
inapoi!”

Asociatia Independenta a Suporterilor
Stelisti


Publicat: 18 09. 2009, 20:01
Actualizat: 18 09. 2009, 22:55