Steaua – Dinamo nu are nevoie de nicio etichetă. Un meci cât un campionat, singurul derby care contează în fotbalul românesc programează bătălia cu numărul 121 a unui război declanșat în 21 noiembrie 1948. Au fost meciuri în care s-au ars peluze, dar și partide jucate în exil, pe fostul „23 august”, în așa-zisele cuplaje ceaușiste, în fața unei asistențe cât populația unui municipiu reședință de județ. Au fost meciuri cu multe goluri și altele în care ocaziile s-au numărat pe degetele unei singure mâini. Au fost meciuri la finele cărora combatanții plecau la bere împreună și meciuri în care s-au rupt mâini și picioare.
Fiecare rămâne însă cu povestea lui, și așa va fi meciul de duminică, unul în care, în premieră, doi italieni, hârșiți ca jucători în clasicele din „Cizmă”, vor căuta să-și câștige, vremelnic, gloria, după un Steaua – Dinamo…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER