Războiul declarațiilor! Mădălin Martac se află în mijlocul unui adevărat scandal
Clubul prahovean Oțelul Larissa și prim-divizionara brașoveană Corona nu au ajuns la un acord privindu-l pe jucătorul Mădălin Martac, fotbalistul în cauză și cele două grupări fiind în mijlocul unui adevărat scandal, în primăvară. Atunci, până la urmă, cele două entități au semnat un protocol nou, prin care brașovenii ar urma să plătească câte 40.000 de euro pentru Martac și George Ștefan, la 1 august 2013, dacă echipa promova în primul eșalon, lucru care s-a și întâmplat.
Acum, președintele echipei de la poalele Tâmpei – Paul Enache, a anunțat că fundașul Martac nu va face parte din lotul Coronei. „ Nu am ajuns la un acord cu reprezentantul jucătorului, astfel că Martac nu va juca la Corona” a spus Enache, care a spus că „ voi prezenta mai multe documente cu transferurile celor doi jucători, Martac și Ștefan și cred că unii vor ajunge la… Poarta Albă”. – a spus Enache.
Răspunsul lui Adrian Teodorescu a venit imediat, acesta declarând că: „nu au ajuns la Poarta Albă nici cei care spuneau, acum câteva luni că nu cunosc un anumit om de fotbal, iar acum îl au antrenor la echipă, nici alții, care făceau turul televiziunilor prin 2009… Paul Enache ar trebui să știe că atunci când preiei un club trebuie să respecți niște acte, dar mă aștept la tot felul de șicane, nu e o noutate, face parte din fișa postului, la unii. Totuși, Corona nu este Tractorul, nici Patinoarul din Brașov” – spune Teodorescu, care se așteaptă la noi încercări privind tergiversările la comisii ale acestui caz.