Războiul rece Badea-Borcea continuă!
„Eu și domnul Badea suntem singurii care mai băgăm bani
la echipă”, e declarația pe care Cristi Borcea a făcut-o în mai
multe rânduri în ultimul timp. Dar există o problemă: se pare că și
cei doi oameni care țin formația din „Ștefan cel Mare” nu prea se
mai înțeleg între ei!
Surse din cadrul clubului spun că între președinții din „Groapă” au
apărut unele tensiuni, acestea fiind vizibile cel puțin la nivelul
comunicării. La începutul săptămânii, bossul de la Computerland a
cerut public amânarea returului. Contactat telefonic, Borcea era de
altă părere, dar a doua zi a împărtășit la rândul său dorința
staff-ului tehnic, dar și a colegului din Consiliul de
Administrație. Mai nou, oficialii au un nou subiect cu rezolvări
diferite, iar acesta se numește Liviu Ganea, fotbalist pe care
Cristi Borcea vrea să-l împrumute la Astra Ploiești. Numai că Badea
se opune, cel puțin în prima fază, și le-a transmis oamenilor din
club să nu perfecteze această mutare.
Azi se trag semifinalele Cupei
Azi se decid semifinalele Cupei României. În timp ce Dinamo, CFR
Cluj și FC Vaslui vor fi repartizate în urna A, FC Brașov se va
afla în urna B. Tragerea la sorți se va efectua la Casa Fotbalului,
la ora 16:00, iar meciurile se vor disputa pe 23-25 martie și 13-15
aprilie.
Astra, acuzată că a răpit un jucător!
Până la a reuși transferul lui Liviu Ganea, cei de la Astra au o
altă problemă. Conducerea clubului Farul are de gând să-i reclame
la federație pentru că ar fi furat un jucător! Este vorba de
atacantul Marius Ene, despre care oficialii constănțeni susțin că
ar fi fost furat cu o mașină din cantonamentul „marinarilor”! „Vom
depune memoriu. Doar atât putem spune momentan”, a afirmat vicele
Constanței, Vicențiu Iorgulescu.
Lopes vine azi
Fundașul spaniol legitimat ultima oară la Cordoba, David Lopes,
este așteptat să sosească astăzi în București. Stoperul va negocia
condițiile financiare ale contractului său cu Dinamo și este de
așteptat să semneze o înțelegere valabilă pe șase luni cu drept de
prelungire.
Pârșă a fost înmormântat ieri
Marian Pârșă (23 de ani), fosta speranță a Petrolului Ploiești, a
fost înmormântat ieri. Deși a suferit trei operații în Germania,
fostul jucător nu a mai putut să lupte cu o boală devastatoare,
cancerul, iar sâmbătă a murit înconjurat de membrii familiei.