După ce a ratat transferul lui Chipciu, care a fost suflat de marea rivală, Dinamo a pus ochii pe mai mulți jucători din Liga 1. Doi dintre aceștia sunt și în vizorul lui Victor Pițurcă și au fost la un moment dat în curtea Stelei! Este vorba de Mihai Pintilii și Sorin Strătilă.
Mihai Pintilii are 27 de ani și este jucător la Pandurii Târgu Jiu. Ioan Sdrobiș l-a propus pe Pintilii la Steaua în urmă cu 4 ani. Gica Hagi l-a luat într-un cantonament, dar nu a avut nevoie de el. Închizătorul este unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1, iar evoluțiile sale i-au atras atenția lui Victor Pițurcă. Mihai are 3 selecții în națională.
Sorin Strătilă, jucător la Astra Ploiești, are 25 de ani și nu mai este pe placul lui Ioan Niculae. Mijlocașul dreapta are însă o poveste interesantă. A fost timp de mai mulți ani în curtea Stelei, dar n-a apucat să joace nici măcar un minut pentru echipa mare. Și asta dintr-o greșeală amatorească a antrenorilor Stelei. Lăcătuș nu știa ce vârstă are Strătilă. La un meci de liga a doua, acolo unde era înscrisă echipa secundă a Stelei, mijlocașul a reușit să-l impresioneze pe Gigi Becali, venit să-i vadă la lucru pe cei care ar fi trebuit să asigure viitorul echipei mari. Omul de afaceri i-a cerut atunci lui Lăcătuș să-l aducă la seniori, însă „Fiara” a refuzat pe motiv că e „prea în vârstă”. Între timp, Sorin Strătilă a ajuns unul dintre cei mai buni mijlocași de bandă din România. Excelează prin viteză și tehnică, calități care l-au adus în atenția lui Victor Pițurcă.
Pe lista lui Dinamo se mai află Takayuki Seto, Eric de Oliveira, Nicușor Stanciu, Alex Curtean, Paul Pârvulescu sau Adrian Sălăgeanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER