Răzbunarea lui Napoli!** „Sunt fericit că am învins Craiova!”
Nicolo Napoli s-a răzbunat pe fost sa echipă, Universitatea
Craiova. Echipa pregătită de italian, Astra Ploiești, a reușit să
învingă gruparea din Bănie cu scorul de 3-1. Napoli își felicită
jucătorii pentru felul în care s-au dăruit și ține să le
mulțumească pentru că l-au răzbunat.
„Sunt fericit că băieții au făcut un joc foarte bun, iar
diferența de scor putea fi mult mai mare. Jucătorii mei mi-au făcut
un cadou foarte frumos, pentru că am reușit să înving echipa pe
care am antrenat-o. Important pentru noi este că am câștigat cele
trei puncte și că avem în fața noastră adversari pe care îi putem
considera mai accesibili. Meritul victoriei aparține tuturor
jucătorilor, întregii echipe. Sunt dezamăgit un pic pentru
cartonașul primit copilărește de Paulinho. Dacă vom continua să
jucăm la fel ca astăzi, putem spera să avem rezultate bune și în
deplasare și de ce nu, prima victorie”, a spus Napoli.