Răzbunarea steliștilor:** „Dinamo merită să fie rivala noastră! Ei au făcut presiuni să fim pe stadion!” Replica Giuleștiului: „Cei din Ghencea și-au luat fustițe la ordinul lui Becali”

Războiul dintre Steaua și Rapid tinde să capete accente comice. Steliștii au amenințat că vor lua măsuri pentru următoarele meciuri, iar rapidiștii vor putea intra pe stadion doar dacă vor purta kilturi. Steaua nu va primi cele 406 bilete pe care le aveau promise și fanii vor lipsi de pe Giulești.

Mustață: „Zotta a cerut ca steliștii să intre doar cu stegulețe”

„M-a sunat Narcis Răducan și mi-a spus că au fost vineri la ședința tehnică și Zotta a spus așa: noi suntem organizatori și galeria Stelei nu are voie decât cu stegulețe. Absolut nimic în rest. Mai nou, trebuie să dai o listă în care să anunți cu ce vrei să intri pe stadion, iar la ședința tehnică se anunță dacă e în regula sau nu”, a declarat liderul steliștilor la Digi Sport, la Fanatik Show

Steliștii se răzbuna: „Dinamoviștii merită să fie rivalii noștri! Ei au făcut presiuni asupra conducerii ca să putem intra pe stadion”

„Anul trecut, noi am avut o discuție cu Dinamo, iar suporterii lor au facut presiuni asupra conducerii ca noi să fim acolo, la meci. Rivalitatea se arată pe stadion, rapidiștii cui îi vor arăta coregrafia? Dacă se duc suporterii din galerie și țipă o dată la Zotta, s-a terminat. Băieții de la Dinamo, când au auzit că nu venim, au luat atitudine. Asta este rivalitatea adevărată, ăsta este spiritul galeriilor. Nu avem rivalitate cu Rapidul. Voi face presiuni personal, am luat hotărârea ca meciul din campionatul viitor să vină în fuste scoțiene”,
a mai spus Mustață

Gigi Corsicanu: „Steliștii au fustițe de când a făcut Becali ordine la ei în peluză”

„Steliștii și-au luat fustițe când a făcut Becali ordine la ei în peluză. A fost o înțelegere, eu o recunosc, am încălcat-o, dar este justificat. Eu nu vorbesc în numele lui Zotta sau Taban. La meciul tur, noi am făcut o înțelegere cu cei de la Steaua pentru 500 de bilete. Dar nu am putut din cauză că licențierea e de 406 persoane în sectorul respectiv. Am fost eu personal la Federație, ca să le dea cele 500 de bilete. Coducerea Rapidului și-a dorit, dar aici e vorba de licențiere”, a replicat liderul galeriei Rapidului

Publicat: 29 04. 2012, 18:28
Actualizat: 29 04. 2012, 18:30