Rapid s-a impus cu 2-0 în Giulești, în fața Petroului, și s-a apropiat la 3 puncte de liderul Dinamo și la două lungimi de CFR Cluj. Ioniță a înscris primul său gol într-un meci oficial de la întoarcerea la echipa de sub Grant.
„Sunt mulțumit, încă nu sunt fericit. Am controlat în totalitate meciul și am fi putut chiar mări avantajul. 3-0 cred că ar fi fost rezultatul corect. Am mai avut 3 ocazii mari, pe care nu le-am valorificat.
E un rezultat care vine pe un fond de joc bun, am spus-o și etapa trecută. Chiar dacă am pierdut atunci cele 2 puncte, am jucat foarte bine.
Chiar dacă a marcat, Ioniță putea să aibă o evoluție mai bună. Aștept mai mult de la el și o disponibilitate mai mare la fiecare situație. Sunt puțin supărat pe accidentarea lui Alexa, Burcă a primit o lovitură și nu a putut continua, am făcut schimbări forțate.
Nu trebuie să ne uităm la celelalte echipe, trebuie să ne vedem de jocurile noastre.”, a declarat Răzvan Lucescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER