Răzvan Lucescu: „Vreau respect!”
Care e principiul tău ca antrenor?
Respectul e baza. Eu respect toți jucătorii și pretind același lucru de la ei. Nu accept ca unul să pună interesul personal în fața interesului echipei. Cine face asta se va elimina în timp.
Țipi în vestiar?
Constructiv. Normal că mai țip. Dar am puterea să mă uit în ochii oricărui jucător, chiar dacă batem, chiar dacă pierdem. Cred că e și o chestie de bărbăție. Suntem toți la victorie, toți la înfrângere.
Ai dat vreo amendă?
O dată sau de două ori. La Brașov, cu amenzile se ocupă Robert Ilyeș, căpitanul echipei. Nici nu vreau să știu dacă întârzie cineva la antrenament. Există reguli scrise. Cine nu le respectă plătește. Dă câte o bere sau chiar câte o masă. E vorba însă de abateri minore.
Cu jucătorii care se supără că nu sunt titulari cum te împaci?
Ei știu că fiecare va avea șansa lui și depinde doar de ei cum o fructifică. Ranieri spunea că marile competiții sunt câștigate de rezerve sau de cei care joacă mai puțin, pentru că, atunci când e nevoie de ei, fac diferența. Și eu cred că rezultatul unui meci depinde de cei care intră pe parcurs. Ei fie trebuie să îți aducă un câștig, fie trebuie să țină de ceea ce ai câștigat deja.
Te-ai luptat cu mentalitatea de provincie?
M-a deranjat că uneori după un egal afară echipa era mulțumită. Eu nu sunt mulțumit decât dacă învingem. Pentru asta jucăm mereu. Nu accept suficiența.