Răzvan Onea, fundașul dreapta în vârstă de 22 de ani al lui Poli Iași, și-a asumat vina pentru golul care a dus la înfrângerea din meciul cu Dinamo, scor 1-2.
Poli Iași și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei a șasea din play-out-ul Ligii 1, iar „câinii” au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Deian Sorescu, în minutul 21, respectiv Jonathan Morsay, în minutul 54. Pentru moldoveni a marcat Dzenan Zajmovic, în minutul 42.
În urma acestui rezultat, Dinamo a părăsit zona roșie a clasamentului și a urcat pe locul 11, cu 24 de puncte. Poli Iași a rămas „lanterna roșie”, cu doar 17 puncte.
Deși nici portarul lui Poli Iași nu a avut o zi prea bună și a greșit la golurile marcate de către Dinamo, Răzvan Onea a vorbit despre această înfrângere, și-a asumat vina și și-a prezentat scuzele în fața colegilor și a suporterilor.
„Suntem aproape retrogradați, îmi pare foarte rău, îmi pare rău pentru greșeala de la golul al doilea, îmi cer scuze în fața colegilor, în fața suporterilor. Cred că a fost greșeala mea, puteam să joc mai sigur, dar am luat o decizie proastă.
În a doua repriză, am ieșit puțin moi de la vestiare, nu știu de ce, și asta ne-a costat. Sunt șanse minime (n.r. să se salveze de la retrogradare) și atât timp cât sunt șanse eu sper, dar e foarte foarte greu.
Mergem la Arad și încercăm să câștigăm, nu avem ce să facem. Băieții sunt supărați, toată lumea e supărată. Am muncit, am încercat, dar din păcate nu a fost să fie și am pierdut”, a spus Răzvan Onea, la flash-interviurile de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER