Răzvan și Rică

Fotbalul nostru iernează urât, sub o plapumă peticită cu mărturii dezagreabile, mârlănii și farse judiciare. Lumea s-a împrăștiat cufundată în adierile jumărilor și sfârâitul vinului în bărdace. Cu excepțiile de rigoare.

Răzvan Lucescu a evadat, oprindu-se la Milano, transformându-și vacanța într-un prilej de despuiat fotbalul mare. S-a adăpostit sub aripa grandiosului Mourinho. Răzvan are antecedente care îl recomandă drept un antrenor de soi. E o așchie ce n-a sărit, evident, departe de trunchi. Nici n-a fost vreo vedetă în iarbă în stare să umbrească statura profesorului de mai târziu. Sârguincios și plin de ardoare, a decis să devină un tehnician serios. E pe drumul cel bun. Dacă ar fi să-l judecăm doar după evoluția Brașovului, abia promovat pe prima scenă, cu jocul său exact, cursiv, organizat, și tot ar ajunge ca să-i dăm o notă bună omului de pe bancă. Răzvan este o pasăre rară, îmbinând seriozitatea cu delicatețea. Nu pot uita cum, solicitat să-și ajute un fost antrenor nevoiaș ajuns pe un pat de spital, a oferit o sumă considerabilă, condiționând gestul de absența publicității. Răzvan va ajunge departe, pentru că nu-și arde aripile prin cârciumi și nici nu gustă din momeli înghesuite în valize.

Mărturisesc că pe Rică Neaga îl credeam frivol și boem. Privirea-i furișată și zâmbetul misterios îl recomandau ca atare. M-am înșelat. Talentatul fotbalist a găsit de cuviință acum, când bolta fotbalului e împunsă cu mârșăvii, stenograme penibile și belenghere scabroase, să organizeze la Pitești un turneu de sală în beneficiul unui spital de pediatrie. Jos pălăria!