RCS – Antena 1 s-a înțeles cu Mitică!

După alte aproape trei ore de discuții, reprezentanții consorțiului care a câștigat drepturile tv au reușit să semneze contractul cu LPF.

Dan Matiescu (Antena 1) și Alexandru Oprea (RCS) s-au prezentat ieri, la ora 10:00, la sediul Ligii, și, după aproape trei ore de negocieri, au obținut mult râvnita semnătură a lui Dumitru Dragomir.

Acesta a părăsit mulțumit sediul LPF, confirmând că s-a semnat contractul și că ambele părți au ajuns la un interes comun. „Nu am voie să fac prea multe comentarii, pentru că ar trebui să plătesc daune mari dacă aș încălca acea clauză de confidențialitate, dar pot să vă spun că absolut toate punctele și prevederile din caietul de sarcini au fost respectate și se regăsesc în proporție de sută la sută și în contractul semnat“, a declarat Dragomir pentru ProSport.

Surse din cadrul LPF au spus că Dragomir a respins din start modificările propuse de cei de la Antena 1-RCS și care au fost apreciate „idei de-a dreptul hilare“. Printre propuneri ar fi fost ca startul derby-urilor să fie dat de către o vedetă a Antenei 1, sau ca jucătorii echipelor să fie obligați prin contract să accepte filmarea unor spoturi de promovare înaintea meciurilor importante!

Publicat: 08 04. 2008, 22:24