Reacția bănățenilor: „E o lovitură, dar vom reveni în prima ligă”!** Ce se va întâmpla cu echipa lui Uhrin

Decizia retrogradării Timișoarei a fost păstrată și de TAS, iar
bănățenii par resemnați. Stanciu a declarat că se aștepta la o
astfel de hotărâre, dar avertizează că Poli va reveni în liga 1.
Viceprimarul Orza spune însă că vă rămâne lângă echipă, dar că
sumele de bani alocate vor fi mai mici

„Nu ne-a surprins decizia, TAS-ul e într-o legătură cu
UEFA, cu FIFA, și nu cred că o decizie în favoarea cluburilor era
benefică, ar fi bulversat competițiile europene. Am luat în calcul
eventualitatea de a juca în liga a doua, iar atunci vor rămâne
mulți dintre jucători, dar dacă vom fi în liga a treia vor juca
fotbaliști mult mai tineri. De la conducătorii fotbalului românesc
te poți aștepta la orice. Asta e starea fotbalului românesc. O să
ne uităm cu plăcere la Chiajna-Sportul, o să avem meciuri
interesante în prima ligă. Sportul nici nu și-a îndeplinit baremul,
dar rămâne în Liga 1!”
, a declarat Stanciu la Digi
Sport.

„Vom
reveni”

„E o lovitură care ni se dă. Ați văzut aseară o Supercupă
de nivel de liga a treia. Timișoara va reveni cît de curînd în
prima ligă cu aceeași forță”,
a mai zis Stanciu

Orza: „Ne
vom întâlni cu conducerea! Sumele alocate echipei vor fi mai
mici”

„E foarte important să vedem argumentarea deciziei. În
funcție de aceasta, vom vedea și care va fi relația noastră cu
clubul. Lucrurile trebuie analizate foarte clar, trebuie să vedem
cu cine colaborăm, e o mare diferență între eșecul acestui apel pe
fiond și acțiuni justificate altfel de TAS. Noi vom rămâne alături
de club în orice condiții, pentru că Poli face parte din
patrimoniul nostru afectiv, dar trebuie să ne întâlnim cu
conducerea clubului. Am amânat această întâlnire, pentru că am
așteptat o decizie a TAS-ului. Până acum, am cuantificat sumele de
bani pe care le alocam clubului în funcție de participările în
cupele europene. Vom ajuta în continuare clubul, dar cu sume mai
mici, pentru că sunt alte pretenții în ligile inferioare, dar cu
siguranță că vom impune ca obiectiv accederea în Liga I. Acum se
vor vedea adevărații poliști, de la fani până la autorități. Eu,
personal, voi rămâne cu siguranță alături de Poli”,
a
declarat pentru ProSport Adrian
Orza, viceprimarul Timișoarei

Publicat: 18 07. 2011, 15:08
Actualizat: 18 07. 2011, 15:12