Reacția celui mai bun om din derby-ul FCSB – Dinamo: „Am reușit să învingem într-un moment important”. Alibec nu s-a speriat de suporterii intrați pe teren: „Chiar a fost amuzant”

Denis Alibec a fost în mare formă în derby-ul cu Dinamo, a marcat un gol, a contribuit cu o pasă superbă la cel de-al doilea, iar la final a comentat la „cald” victoria în fața marii rivale.

„Este o bucurie de nedescris. Am reușit să învingem Dinamo într-un moment important în acest campionat. Mai sunt foarte multe meciuri, avem un moral bun, dar important e să câștigăm cu Astra. Am jucat cu sufletul pe teren, ne-am ajutat reciproc și cei din tribună au fost exemplari și le mulțumim. Dacă au fost 30.000 de fani în tribune, înseamnă că noi suntem Steaua. Eu am venit la Steaua, înseamnă că asta e”, a declarat Alibec la DigiSport.

Suporterii dinamoviști au pătruns în două rânduri pe teren, prima oară după golul lui Alibec și a doua oară după ce al lui Nemec. Atacantul vicecampionilor nu a fost impresionat: „Nu m-am speriat, chiar a fost amuzant”.

 

Publicat: 02 04. 2017, 22:54
Actualizat: 02 04. 2017, 22:55