Reacția conducerii lui Poli Iași după scandalul de la națională: „Ne surprinde, pentru că nu este un copil cu probleme”. Ce riscă tânărul portar

Oficialii clubului Politehnica Iași au luat poziție după ce au aflat de incidentul în care a fost implicat internaționalul de juniori ieșean Ștefan Târnovanu la lotul național Under 19. Portarul în vârstă de 19 ani al Politehnicii a fost trimis acasă de către selecționerul Oprescu, după ce a fost acuzat că ar fi scanat cardul colegului său de cameră Andrei Cristea și și-ar fi cumpărat online mai multe produse.

Președintele Politehnicii Iași Adrian Ambrosie a declarat că nu poate lua o decizie în privința jucătorului până nu primește o informare oficială din partea selecționerului și a FRF în acest caz. 

„Până nu aflăm exact ce s-a întâmplat acolo, nu putem lua o decizie. Nici să-l apărăm degeaba dacă este vinovat, dar nici să-i stricăm cariera pentru o faptă nedovedită. Copilul ne-a spus că este nevinovat, ne-a spus versiunea lui, așteptăm să vedem un punct de vedere din partea antrenorului de la lot, din partea Federației”, a declarat președintele executiv al Politehnicii Iași, Adrian Ambrosie.

Acesta a rămas surprins când a aflat de acest incident, mai cu seamă că Ștefan Târnovanu este unul dintre juniorii care nu au creat probleme la club, nici la echipa mare, dar nici la echipa de juniori.

„Am rămas cu toții surprinși când am aflat de acest incident. Și noi, și colegii de la echipa mare, și cei de la juniori. Nelu Câmpeanu l-a crescut de mic și ne-a spus că nu a avut probleme de comportament cu el. La echipa mare nu ne-a pus probleme”, a continuat Ambrosie.

Oficialul Politehnicii a precizat că Ștefan Târnovanu riscă excluderea din lotul mare în cazul în care se va dovedi că a comis acea faptă.

„Până la clarificarea situației, antrenorul Flavius Stoican a decis ca portarul să se pregătească la echipa de juniori, unde oricum trebuie să joace. Dacă se va dovedi că a greșit, vom lua o decizie în cazul lui. Se poate merge până la excluderea din lotul mare. Eu unul sper să nu fie adevărat și să fie doar o neînțelegere, pentru că este un copil de viitor. Flavius chiar intenționa să-l debuteze în Liga I. Să ai șansa să joci la echipa națională și să fii în lotul mare al unei echipe de primă ligă, sunt șanse importante pe care nu trebuie să le ratezi. Dar eu sper să fie doar o problemă între cei doi colegi și să nu fie adevărat ce s-a spus”, a punctat Ambrosie.

Versiunea jucătorului

Jucătorul le-a transmis oficialul clubului ieșean că l-a rugat pe colegul său Cristea să-i împrumute cardul, pentru a-și cumpăra online o pereche de ghete. După ce și-a achiziționat ghetele pe numele lui, Târnovanu le-a trimis la adresa sa, moment în care mama lui Cristea a aflat de tranzacție printr-un mesaj primit pe telefon. Întrebat de părintele său despre banii cheltuiți, Andrei Cristea nu a mai recunoscut că i-ar fi împrumutat cardul colegului de cameră, astfel că Târnovanu a fost acuzat de furt.

„Din ce mi-a spus, băieții s-au împăcat, Târnovanu îi va restitui banii colegului, dar așteptăm, repet, o poziție oficială din partea celor de la lot, pentru a afla adevărul”, a conchis președintele Ambrosie.

 

Publicat: 12 09. 2018, 09:45
Actualizat: 12 09. 2018, 09:46