Reacția „derbedeilor” după ce au primit ‘interzis’ la Giurgiu: „E scris în lege!” Câți steliști își anunță prezența la „finala campionatului”
Oficialii din Ghencea și cei de la Giurgiu au încins spiritele înaintea returului ‘finalei campionatului’, așa cum este supranumită întâlnirea dintre Steaua și Astra. Patronul Astrei a lansat primul atac la adresa suporterilor Stelei și i-a numit „derbedei” imediat după meciul de pe National Arena. Ioan Niculae a declarat că ar fi mai bine ca fanii Stelei să rămână acasă. Replica steliștilor a venit imediat și, deși gazdele au anunțat prețuri de 1 milion de lei pentru intrarea pe Arena Marin Anastasovici, suporterii roș-albaștrilor anunță că vor fi prezenți pe stadion: „E scris în lege să ne lase”
„Dacă stăm să ne gândim că cei de la Astra au jignit mereu Steaua, e normal ca fanii să aibă acea reacție, să îl jignească la fel cum a jignit și el Steaua”, a declarat unul dintre liderii suporterilor Stelei, Dorin Tăban la Digi Sport.
„E obligatoriu să ne lase cu steaguri și bannere! Vom fi 300 de suporteri”
„E obligatoriu să ne lase cu steaguri și bannere, e scris în lege, e aceeași pentru toată lumea. Domnul Niculae a spus că Steaua a făcut de rușine România în Europa, dar nu poți să spui așa ceva când Steaua e stindardul României. Noi nu i-am jignit deloc, ei sunt acum pentru prima dată la bătaie cu noi și au început să jignească. Vom fi în jur de 250-300, atâția câți avem bilete. Noi o să facem o ședință, să vedem cum reușim să nu avem probleme, să fim organizați„, a mai spus Dorin Tăban
Unul dintre oficialii Stelei a dezvăluit că fanii Stelei nu vor fi lăsați să intre pe stadion
„S-ar putea să nu intrați pe stadionul Astrei! Am informații că suporterii noștri nu vor fi lăsați să intre pe stadion. Se încearca îndepărtarea lor de tribune”