FCSB a reacționat public după ce Constantin Budescu a ales Astra în locul vicecampioanei României. Fotbalistul de 30 de ani e hotărât să revină la echipa din Giurgiu, chiar dacă a fost dorit insistent de Gigi Becali.
Budescu a devenit jucător liber de contract, după ce a anunțat conducerea lui Al Shabab că nu mai dorește să rămână în Arabia Saudită. Fotbalistul a atras imediat atenția Astrei și FCSB-ului, iar, în cele din urmă, a ales echipa cu care a ieșit campion al României.
FCSB, prin vocea directorului sportiv Narcis Răducan, a reacționat: „Ba da, putea să revină la noi. Dar probabil se simte mai bine acolo. Noi nu putem sta in calea fericirii lui. E un jucător foarte bun, ne-ar ajuta foarte mult, e indiscutabilă valoarea lui”, a declarat oficialul FCSB pentru DigiSport.
Budescu a jucat la FCSB în perioada iulie 2017 – iulie 2018, timp în care a marcat de 13 ori, livrând și 12 pase de gol, în 37 de meciuri. În România, „Sărmăluță” a mai jucat la Petrolul și Astra, în peste graniță a mai avut o singură experiență, în China, la Dalian Yifang.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER