Reacția lui Andrei Ivan după 1-1 cu Chiajna și eurogolul lui Constantinescu: „Bulan… a fost ca la loterie!”
CS U Craiova a obținut doar o remiză în partida disputată pe teren propriu cu Concordia Chiajna, scor 1-1, golul ilfovenilor fiind marcat de Marian Constantinescu, cu o execuție memorabilă.
După meci, atacantul oltean Andrei Ivan s-a declarat dezamăgit de scorul final și a precizat că oaspeții trebuie să se considere norocoși.
„Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. Am făcut doar egal, am pierdut două puncte și acum trebuie să mergem mai departe.
Nu știu ce nu a mers. Ei au avut un șut pe poartă și au dat un gol. Asta e… a fost ca la loterie, au avut bulan.
Eu zic că meritam să câștigăm acest meci„, a declarat Andrei Ivan după meci.