Reacția lui Ciprian Paraschiv după ce a aflat că va fi demis de către Comitetul Director: „Nu i-au ajuns anii în șir în care a jecmănit Politehnica și a târât-o în scandaluri urât mirositoare!”

Reacția lui Ciprian Paraschiv după ce a aflat că va fi demis de către Comitetul Director: „Nu i-au ajuns anii în șir în care a jecmănit Politehnica și a târât-o în scandaluri urât mirositoare!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv, a avut o nouă reacție dură la adresa Comitetului Director după ce a aflat de intenția organismului care conduce clubul de a-l demite, vineri, în cadrul Adunării Generale. O decizie luată de fapt cu câteva zile înainte, anticipate și care va fi doar pusă în practică.

Paraschiv a lansat noi atacuri dure la adresa lui Adrian Ambrosie, pe pagina sa de socializare. Iată comunicatul președintelui Ciprian Paraschiv:

„Dacă mai era nevoie de vreo probă a lipsei totale de caracter a sabotorilor care au aruncat în aer Politehnica, aceasta a apărut astăzi, când împreună cu reprezentanții ieșenilor din Consiliul Local am fost victimele unei piese de teatru de prost gust.

Chemat să prezint un plan de redresare al clubului, pe care l-am tot discutat în ultima perioadă, am aflat că orele de discuții constructive cu consilierii locali, în care s-au creionat diferite soluții de intrare pe un făgaș normal, au fost în van. Asta pentru simplul motiv că de o săptămână, acum am aflat, eu nu mai reprezint Poli, postul de președinte executiv fiind desființat de Consiliul Lipitor!

Un organism care se pregătește să-l instaleze pe Adrian, copil de casă, în fruntea clubului, ca manager executiv! Nu i-au ajuns anii în șir în care a jecmănit Politehnica și a târât-o în scandaluri urât mirositoare! A ieșit din subteranele de unde a săpat de când i-am tăiat sinecura grasă pe care și-o acordase și vrea să fie iarăși plătit pentru că își bea cafeaua la stadion!

Alături de mine, au plătit pentru loialitatea față de club și alte persoane care au trudit la Poli zi și noapte. Călăii au fost aceiași! Incompetenții, depășiții de vremuri, agramații care desființează postul de ”referend” marketing!

Avizi de bani și de putere, inconștienți, rupți de realitate, de voința suporterilor, care, practic, au fost de ani buni principalii finanțatori ai echipei, au transformat din nou Politehnica Iași în Politehnica Lor!

Chiar dacă am fost îndepărtat mișelește, voi continua să lupt pentru a reda Politehnica ieșenilor și a o scăpa de oamenii care duc la groapă simbolul clădit în decenii de trudă de personalități precum Emil Alexandrescu, Vasile Simionaș, Andrei Cristea ori regretații Mihai Romilă și Ionuț Popa”.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×