Reacția lui Contra după transferul lui Coman la FCSB: „Gigi Becali e singurul din România care face asta!” Argumentul lui Dinamo în lupta cu rivalii

Vara lui 2017 a însemnat, din nou, o diferență uriașă între FCSB și Dinamo pe piața transferurilor. Dacă vicecampioana a adus nu mai puțin de 13 jucători, iar Gigi Becali a scos din buzunar aproape cinci milioane de euro doar petnru trei fotbaliști ai Viitorului (Coman, Nedelcu și Benzar), echipa lui Cosmin Contra s-a mulțumit doar cu aducerea jucătorilor liber de contract. Pus să comenteze ultima mutare a finanțatorului roș-albastru, Contra a apreciat efortul financiar al lui Becali, apoi a explicat cum se poate bate Dinamo cu marele rivale.

Florinel Coman a fost cumpărat de la Viitorl cu 2,2 milioane de euro, sumă pe care Dinamo nu-și poate permite s-o plătească în acest moment pentru niciun jucător, iar Contra e cât se poate de conștient de gaura financiară creată în acest moment între marile rivale. Chiar dacă diferența e uriașă, antrenorul lui Dinamo consideră că formația sa poate compensa prin forța grupului: „Acestea sunt condițiile. Gigi își permite să cumpere ce e mai bun. E singurul în România care face asta și trebuie să o luăm ca atare.

Vom vedea ce putem face până la finalul perioadei de mercato. Trebuie să ne luptăm cu forța grupului contra investițiilor făcute la FCSB și CFR”, a spus Contra, la Digi Sport, în momentul în care a fost întrebat despre venirea lui Coman la FCSB.

Publicat: 22 08. 2017, 08:46
Actualizat: 22 08. 2017, 08:47