Reacția lui Dragomir la campania ProSport „Jos Mitică! Jos Nașu’!”: **”De-al dracu’, mai vreau un mandat! Voi sta în galerie la ‘U’ Cluj-Steaua, lumea mă iubește”

Deși scaunul i se clatină din ce în ce mai serios, după ce pe stadioanele din întreaga țară i s-a cerut demisia în weekend-ul trecut, Dumitru Dragomir continuă să delireze. Șeful LPF susține că este iubit de suporterii tuturor echipelor din Liga I și că în runda următoare va face un test pentru a demonstra acest fapt: va sta în mijlocul galeriei la derby-ul „U” Cluj-Steaua.

„Nu am cum să fiu dat jos de la o instituție privată. Nu mi se poate certe demisia mie, ca unui președinte de stat. Lumea mă iubește, eu sunt solicitat pentru autografe pe stradă. Am curajul ca săptămâna viitoare să stau în mijlocul galeriei la meciul Universitatea Cluj-Steaua. Să vedeți cum vine toată lumea să dea mâna cu mine!

Nu cred că se va face acel amical dintre UTA și Poli Timișoara, la care se va protesta mpotriva mea. Mai adulat ca la Timișoara nu sunt nicăieri în țară. Mă gândeam să mă retrag după acest mandat, să las locul tinerilor, dar după toate aceste mișcări împotriva mea mă gândesc să fiu al dracu’ și să mai candidez încă o dată”, a spus Dragomir la DigiSport.

Publicat: 05 03. 2012, 19:21
Actualizat: 05 03. 2012, 19:27